Skip to content

Jurnal de vânătoare

26 Noiembrie 2008

Voi publica, periodic, in acest spatiu, in serial, un jurnal, jurnalul meu personal, asa cum il pulbic în revista FEMEIA, lună de lună.

 Alo! N-aţi văzut un cal maro?

 

 

Episodul I

 

Nu par genul de bărbat care să ţină jurnal. Introvertirile mele iau, de regulă, forma poeziilor.  Deşi, demult, foarte demult, prin ‘82(eram a zecea, elev la “Spiru Haret”) aveam o agendă, în care, zi de zi, îmi treceam măreţele, pe-atunci, peripeţii. Că m-am văzut cu Carmen, ah, cât de îndrăgostit eram de puştoaica aia din Neculce, care semăna cu o foarte tânără Angela Similea. Că am băut două beri la “umbreluţe”, lângă Palatul Telefoanelor. Că m-am bătut, la magazinul Muzica pentru un album Back In Black (eram mare fan AC/DC). Sau că am luat şase la purtare pentru că am refuzat sistematic, un trimestru întreg, să mă tund. S-a ales praful de jurnal, însă, când mi l-a descoperit mama. Tocmai aflase de escapadele mele la un cămin de fete de pe lângă Piaţa Moghioroş. Mi-a făcut un scandal monstru, deşi, se simţea şi ceva mândrie în atitudinea ei. Cu siguranţă nu eram un papagal, probabil că gândise. E drept că nici unul dintre noi nu şi-a imaginat atunci(ne-ar fi trebuit o forţă de anticipare uriaşă) câte complicaţii aveau să-mi aducă, pe tot parcursul vieţii, toate relaţiile mele cu diferitele femei pe care le-am cunoscut.

 

Iata-mă, aşadar, la 43 de ani abia împliniţi, ţinând, din nou, un jurnal. E drept, cu o periodicitate lunară, dar cu un spaţiu care îmi poate permite să povestesc în rezumat tot felul de întâmplări, la care, vă asigur, până acum, foarte, foarte puţini din cei din jurul meu aveau, şi doar parţial, acces. Am 43 de ani, 18 ani de presă la maximă intensitate, două divorţuri, doi băieţi adorabili, Alex, d 17 ani şi Nicolas, de 10, o relaţie caldă şi coaptă, care dureză de opt ani. Şi un trecut preaplin de relaţii, de infidelităţi, de itinerarii profesionale, deşi pasionale, teribil de bulversante. Un trecut ale cărui fantome sau ecouri, ori chiar personaje vii, îşi fac simţită prezenţa aproape zi de zi. Şi nu întotdeauna în modul cel mai plăcut. Jurnalul acesta va fi un joc periculos. Un joc pe linia subţire dintre trecut şi prezent, dintre ceea ce poate fi spus şi din ceea ce ar trebui sa rămână secrete absolute. Dar ce provocare! Să tragi adânc aer în piept şi să spui public că, în urmă cu fix zece ani, Adela, cea de-a doua mea soţie, mă anunţa brusc şi rece că vrea să divorţeze. Nicolas avea doar opt luni. O lună întreagă nu m-am oprit din plans şi alte trei luni, ca o descărcare nervoasă ce nu se mai termina, nu am trăit decât pentru sex, mâncare şi băutură. Şi asta zi de zi, cu femei din trecutul meu sau cu altele noi, cu care, disperat încercam să umplu golul imens ce se căscase în jurul meu. Ca peste  timp, iată, ciudat că abia acum, să apară discuţii, tranşate între timp la tribunal, despre pensia alimentară. Nicolas mă iubeşte enorm. Face yachting, are înclinaţii artistice şi, mai deunăzi, m-a rugat să-i cumpăr o barcă cu motor. “Vorbeşte cu taică-tu”, i-a spus Adela. Am zâmbit, am glumit cu el şi i-am luat o bicicletă nouă. Şi încă mai caut un album mare, frumos şi bogat ilustrat despre ambarcaţiuni.

 

Un jurnal e ceva riscant. Exemplu: mi se întâmplă, destul de des, să mă întâlnesc femei cu care, cândva am avut relaţii. Intime. Pasionale. Nebuneşti. Şi care acum au un statut bine conturat. “Dă-mi voie să ţi-o prezint pe soţia mea”, mi-a spus, pe stradă, acum vreo săptămână, când ne-am cunoscut întâmplător, un vechi cunoscut, om de afaceri. “De fapt vă cunoaşteţi.Vorbeşte foarte frumos despre tine”, îmi spuse omul entuziasmat. Da. O cunoşteam pe tipă. Imi fusese amantă cu mulţi ani în urmă. Şi mie ca şi unor politicieni de primă linie, impresari de fotbal sau directori de ziare. Acesta e unul din acele aspecte care poate da unui jurnal consistenţa unui calup de dinamită. Fitilul? Detonatorul? Numele aproape dezvăluit! Care, însă, iată se diluează, metaforic, desigur, în cerneala condeiului…

 

 

One Comment leave one →
  1. sd - slobcity permalink
    9 Iulie 2009 5:36 pm

    Esti foarte curajos sa faci asta…
    Dar la un asemenea stil ar fi si pacat sa nu ne bucuram si noi de povestile tale…

    Cu drag, slobcity

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: