Skip to content

Cum am pupat-o pe Oana Zăvoranu şi ce vreau de la Moş Crăciun

18 Decembrie 2009

Acest articol a fost publicat in Revista FEMEIA., în numărul de Decembrie, în serialul pe care îl ţin acolo, lună de lună, sub titlul „Jurnal de vânătoare”

O să vă spun ce vreau să-mi aducă, anul ăsta, Moş Crăciun. Dar nu va zic acum. Cum ar ciripi Oana Andoni, de la PRO TV(Te pup, Oana! Fix pe broşă!), întreaga poveste, mai târziu, în Jurnal! J! Hai, că mi-a ieşit chestia asta cu „jurnalul”!

Până una alta, o poveste dintr-un studio tv. Am fost la OTV. Pardon de expresie. Am acolo doi prieteni, foşti colegi de la diverse ziare, care lucrează acum pentru emisiunea Oanei Zăvoranu. Horaţiu Tudor, zis Hormonel, şi Eduard Neagu, zis „băi, Edy”. Uite, mă, că v-am dat la revistă! Ei bine, mă sună într-o zi Horaţiu. „Frate, trăi-ţi-ar! Vino la noi să-ţi dai cu părerea. Avem emisiune despre cazul Mihaelei Runceanu şi tu ai fost primul ziarist care i-a luat interviu asasinului ei!”. Aplauze prelungite. Caz trist. Moment nasol. N-am încotro şi mă duc acolo. Studioul, undeva la margine de Bucureşti, unde liniile de tramvai se amestecă aiurea cu cele de tren. In foaier, sau cum îi zice, dau de Cristian Burcioiu, prietenul şi fratele meu de condei, de la Libertatea. „Ce faci, mă, aici?” „M-au chemat, moşule. Ca mare specialist în criminalistică!”. Bine, zic, şi aşteptăm să ne bage în platou. Şi cine se fâţâia pe-acolo? Nimeni alta decât Sexy Brăileanca. A fost prima oară când am văzut-o live. E mică rău. Cred că încape într-o cutiuţă de prezervative.

In fine, ne facem intrarea. În direct. Imi iese Oana în faţă. „Dau mâna cu ea şi atât!”, îmi spun. Oana, fată bună şi sexy, atât cât o ajută fizicul, se întinde spre mine şi ţuguie buzele. Brusc, mă gândesc la două lucruri. La acceleratorul de particule din Elveţia, cu posibila lui gaură neagră care ne-ar putea absorbi pe toţi, şi la Pepe. Sau El Pepe, n-am fost niciodată sigur. „Mă!”, îmi zic. „Dacă mă vede el, Pepe? Sau El Pepe, mă rog”. O pup, graţios şi mă tolănesc într-un fotoliu alb. În urma mea, Burcioiu pupă şi el fructul biped, cu funduleţ bombat şi microfon în mână. In studio, pe lângă o doamnă bine, care avea să ne ameţească vorbind năucitor despre astre şi destine, mai era şi domnişoara Andreea, verişoara sau nepoata(nu am reţinut exact) regretatei Mihaela Runceanu. Dar nu asta mi s-a părut senzaţional. Andreea, periculos de drăguţă, face parte din trupa Amadeus. Cele patru fete talentate au şi cântat, mai apoi, în emisiune. Sub ochii mei şi ai lui Burcioiu, care am savurat cu nesaţ momentul. De altfel, am şi primit, atunci, pe mobil, de la o prietenă care se uita la tv. „Mişto pianista, nu?”. Mda, ce să zic. Imi place mult pianul, mai ales cînd pianista poartă mini. Şi nu ne judecaţi prea aspru. Avem şi noi suflete de artişti!🙂

Se termină emisiunea şi merg la machiaj ca să-mi şterg pudra de pe faţă. Acolo, senzaţie! Patru dansatoare(din buric? I don’t know, honey!) înfulecă nişte pizza. Stau tolănite pe jos şi se uită fix la mine ca la o insectă mare care le-a intrat pe geam.”E bună pizza?”, mă bag eu în seamă. Nu-mi răspunde niciuna. Din colţul guriţelor le picură puţin ketchup. Unde eşti, maestre Fellini, să tragi o dublă cu o scenă neorealistă?. Şi, că tot sunt meloman, mă gândesc la spanioloaicele de la Las Ketchup, cu a lor piesă „Asereje”.

Ies din studio. E seara târziu şi dincolo de cartierul Militari un nor negru pare a aduce iarna. Pe lângă mine trece un tip slab şi cocârjat. Poartă jeans negri şi un hanorac gri, cu gluga trasă pe cap. Are un început de barbă. „Uite un foetus de Moş Crăciun”, gîndesc. Şi continui: „Sper să nu devină ăsta moşul ăla simpatic despre care vroiam să vă vorbesc la început”. Aşadar, vroiam să-i spun, prin intermediul revistei, ce vreau să-mi aducă anul ăsta. Deci: „Dragă Moş Crăciun! Moşule, dacă-mi permiţi! Vreau şi eu o pipă mişto(am zis PIPĂ, nu TIPĂ!) şi nişte tutun olandez, cu aromă de miere. Şi te mai rog, moşule, să-mi aduci şi sacoul ăla de velur gri, pe care ţi l-am împrumutat anul trecut! Doar ţi-am mai scris despre asta, Barbă Albastră!”

Hai, La Mulţi Ani! Şi, Doamnelor şi Domnişoarelor, dedicaţia: „Driving Home For Christmass”/ Chris Rea(pe youtube, desigur). Audiţie plăcută, la gura şemineului!🙂

Explicaţii foto:

      1. Oana Zăvoranu încercând să ridice audienţa emisunii. Muşchii fesieri îi trădează încordarea şi efortul

      2.   Cristian Burcioiu şi cu mine la subredacţie, după emisiune

15 comentarii leave one →
  1. Lara permalink
    24 Decembrie 2009 7:44 pm

    Abia astept sa aflu daca ai primit PIPA.
    Maine intru sa vad.

    Craciun fericit,Cristian!

    • 24 Decembrie 2009 11:43 pm

      Craciun fericit si tie! Sarbatori minunate!
      O sa vad dimineata daca ama fost cuminte. Sau nu!🙂

  2. Lara permalink
    28 Decembrie 2009 8:51 am

    Ei???Intru ,asa cum am promis si nu gasesc nimic.Sa inteleg ca nu ai fost cuminte?

    • 28 Decembrie 2009 9:40 am

      Off. ba da. Au fost fel si fel de chestii. Dar nu PIPA! O sa mi-o iau singur!🙂

      • Irealsd permalink
        28 Decembrie 2009 12:57 pm

        Probabil Mosul tine la sanatatea ta…Te/ai gandit la asta?

        • 28 Decembrie 2009 5:21 pm

          Zici tu?!:) La mluti ani! Nu te-am mai vazut demult!

          • Irealsd permalink
            29 Decembrie 2009 4:22 pm

            Am fost prin zona, dar am considerat ca la subiectele pe care le/ai abordat nu sunt in masura sa fac niciun comentariu. Asta nu inseamna ca nu am citit articolele sau ca nu le/am apreciat.

            Petrecere frumoasa in noaptea dintre ani si un nou an de exceptie!

  3. bulledesourire permalink
    10 Ianuarie 2010 9:46 pm

    Buna seara,

    Eu cred ca ai primit PIPA….Si era din Amsterdam,nu? Sau pleca spre Amsterdam? Ceva in genul asta…dar,dupa cum vedeti,Mos Craciun nu v-a uitat,chiar daca v-a trimis cadoul mai tirziu.
    O seara buna va urez,domnule Cristian Botez,marturisindu-va ca vulnerabilitatea ce se percepe in versurile dumneavoastra creaza o dorinta de intimitate , pe care o resimte orice fiinta ce stie sa citeasca printre rinduri

  4. lalalala permalink
    16 Iunie 2010 6:18 pm

    cine e tipa din poza.vreuna de la amadeus?

    • 16 Iunie 2010 11:41 pm

      Care poza? Cred ca vorbesti de Oana Zavoarnu. Fetele de la Amadeus sunt toate la un loc.🙂

  5. 31 Martie 2011 5:12 pm

    Bestiala poza😛

  6. cineva permalink
    9 Mai 2011 4:37 pm

    Sincer… am ajuns sa citesc textele tale dupa ce am tastat gresit un cuvant. Am vrut sa intru pe „reporter virtual”, dar am scris „reporter special”. Si surpriza! Ce misto ai scris!!! Chiar m-au amuzat unele pasaje. Ai umor. Tine-o tot asa!🙂

    O fosta colega de… trust

    • 9 Mai 2011 6:51 pm

      Multumesc,… Cineva!🙂 Dar… cine esti?🙂 Totusi😉

  7. vlad permalink
    25 Februarie 2014 3:15 pm

    Poza de mai sus nici nu e cu sau despre Oana Zavoranu. In poza apare modelul Playboy Alina gheorghe. Spre edificare, consultati si pagina urmatoare…
    http://2puncted.blogspot.ro/2009/05/alina-gheorghe-playboy-girl.html

Trackbacks

  1. Ce şmecherii a făcut blogul meu în 2010. Şi… La Mulţi Ani! ;) « CRISTIAN BOTEZ. Reporter Special

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: