Skip to content

Requiem pentru o Revoluţie neterminată

22 Decembrie 2009

„Requiem pentru o Revoluţie neterminată”  este un articol publicat în numărul din această lună (Decembrie 2009) al Revistei Convergence, care apare la Strasbourg şi al cărui corespondent sunt

Text: Cristian Botez , Fotografii: Cristian Botez

In fiecare an, în Decembrie, se vorbeşte intens despre Revoluţie. O fac politicienii, mai ales, o fac demagogii, impostorii şi o fac cei care, pe acest subiect, ar trebui să tacă în veci. Şi mulţi din cei care vorbesc nu au avut nicio o secundă vreo legătură directă cu Revoluţia.

„Am ieşit din metrou pe la Teatrul Naţional. Trecuse o oră de la spargerea mitingului lui Ceauşescu. Lîngă rond erau câteva grupuri de tineri înlănţuiţi care strigau „Timişoara! Timişoara!” şi „Asasinii! Asasinii!”. Fără să mă gândesc, m-am alăturat lor. Şi am strigat. Am strigat cum nu mai strigasem niciodată! „Timişoara! Timişoara!”

Se vorbeşte intens şi mai ales frivol faţă de de tăcerea dureroasă a celor care şi-au pierdut un părinte, fratele, sora sau copii în acele zile. Frivol, faţă de cei care au fost împuşcaţi, atunci. Frivol faţă de cei CARE AU FOST ACOLO şi care şi-au văzut făcute praf, terfelite şi batjocorite toate idealurile şi visurile trăite în Decembrie 1989.

 „Am făcut dreapta, pe Academiei, până la Hotel Union. Acolo, baraj de miliţieni şi un grup de civili. „Securiştii! Fugiţi! Inapoi! La Inter cu toţii!” Am fugit şi am început să ne adunăm la Inter. Eram deja vreo 2.000. „Libertate te iubim/Ori învingem ori muri!, „Jos Ceauşescu!”

 Se vorbeşte şi acum, după 20 de ani, când mai aşteptăm –jenantă aşteptare!- să vedem, să aflăm dacă profeţia lansată atunci de un bătrân kaghebist, acum mort, se va împlini. „Poporul ăsta va ieşi din prostie peste 20 ani!”. Mai bine nu am afla răspunsul!

 „Au apărut steaguri. S-a smuls stema. Steaguri cu gaură în mijloc! Un bătrân cu părul şi barba albe se plimbă printre noi. La reverul paltonului ponosit are o cocardă tricoloră. În ochi lui albaştri sunt lacrimi mari. Plânge de fericire. „Suntem liberi, tataie! Suntem liberi!” Dinspre Colţea apare un grup de tineri. Unul din ei ţine deasupra capului un pulover verde cu două găruri în el şi o pată mare. E sânge! S-a tras!”

 „S-a ales praful de idealurile Revoluţiei!” sau „A învins democraţia!”? Depinde de ce parte a mitralierei ai fost. De cea a glonţului care vine spre tine, sau de cea a trăgaciului sau a ordinului de tragere dat.

„Au apărut TAB-urile. Uruind asurzitor se năpustesc prin mijlocul mulţimii. Huiduieli! „Jos Ceauşescu! Asasinii!” Se lasă umbrele. Primele rafale!Se vede unghiul. Trag in sus. Deocamdată. Blindatele gonesc necontenit printre noi. Aruncăm cu bolovani.”

 Dacă înlăturăm tot pavoazul de reclame şi vitrine ale cazinourilor şi băncilor de la Intercontinental, sau din centrul Timişoarei, ori din cel al Clujului, s-ar pute ridica, mute şi acuzatoare, umbrele celor seceraţi de rafalele armelor.

„Se aude un urlet prelung. Şi zgomot de oase sparte! Un TAB a intrat în plin, în oameni. Cei 13 tineri morţi la Dalles. Un bărbat alergă ducând pe braţe o fată. Are cizme albe. Capul îi atârnă moale pe spate, iar ochii sunt daţi peste cap. „La Colţea, la spital! La Colţea!” Sângele curge şiroaie din palton.”

„Revoluţia a învins!” Pe cine? Poate pe Călin Nemeş, eroul de la Cluj, care s-a sinucis acum câţiva ani? Pe Radu Chesaru, tânărul bucureştean care a luptat la Televiziune şi care a înfiinţat mai apoi organizaţia anticomunistă „Vulturul Brâncovenesc”? Şi care, peste ani, s-a sinucis şi el?

„Baricada. Când au fost aduse mesele de la Dunărea? La Batiştei, în spatele scutierilor, militarii desfăşuraseră deja dispozitiv de tragere. Tot mai multe ţevi de pistoale automate. Au apărut şi blindatele cu tunuri de apă. Cad în genunchi, sub jetul puternic. Acid! Nu. E doar apă. E întuneric, acum. Şi a început iadul. Trasoarele arată că se trage în plin!”

Dacă într-o noapte nu ar mai goni în neştire motocicletele prin Piaţa Universităţii, s-ar mai auzi şi acum ecoul gloanţelor trase asupra demonstranţilor.

 „Nopţile şi zilele se scurg într-un iureş ciudat. Cine trage în oraş? Intre timp, Ceuaşescu a fugit. Mai apoi, a fost prins. De unde tot răul ăsta? Şi, de fapt, cine mai e şi Iliescu ăsta? Aruncaţi carnetele de partid! Puneţi-vă brasarde! Daţi jos brasardele! E o nebunie. Cine trage în oraş? Cine sunt teroriştii? Veniţi să apăraţi televiziunea! De cine?”

 „Revoluţia a învins!” Pe cine? Poate pe Cristian Paţurcă, trubadurul anticomunist, acum grav bolnav, al cărui logodnică, Ruxandra-Mihaela Marcu, a murit strivită de un TAB, în faţa sălii Dalles, în noaptea de 21 Decembrie?

 „Ceauşescu a fost executat. In oraş se trage. Sunt pe Academiei. O rafală loveşte în turla bisericii de la Arhitecură. Cine trage în biserică? Morgile sunt pline. Pe bulevarde trec camioane cu remorci încărcate cu zeci de cruci şi sicirie. De unde a apărut şi Iliescu ăsta? Langa Bellu , pe un teren viran, se sapa morminte. A inceput sa ninga.”

Decembrie 2009. Un nou prilej pentru securişti şi comunişti(convertiţi în politicieni şi oameni de afaceri), ca şi pentru puii lor şi noii aparatciki să-şi facă mii de cruci, să aprindă tone de lumânări şi să calce în picioare, la propriu şi la figurat, locurile în care au fost ucişi revoluţionarii. Cei autentici. „Revoluţia a învins!” A învins? De ce am ieşit, atunci, în stradă? Mircea Dinescu spunea, cu mulţi ani în urmă, că „de proşti!” „De ce, pentru ce au murit atâţia oameni, atâţia copii?” cel mai sugestiv răspuns îl oferă, poate, nişte fluturaşi, care, în această perioadă, au împânzit stâlpii şi zidurile din Bucureşti, pe care scrie, alb pe negru, „1989-2009 DEGEABA!”

„Cine a tras? Cât de departe sunt acele zile? Numai cu ochii închişi, cu dinţii strânşi şi pumnii încleştaţi mai pot să-mi amintesc!”

Notă: Pasajele îngroşate fac parte dintr-un documentar realizat de mine în 2004 şi publicat în ziarul „România liberă”.

Anunțuri
11 comentarii leave one →
  1. 22 Decembrie 2009 3:19 am

    Excepţional. Spun cu lacrimi, cu sufletul rupt. Excepţional, omule.

    • 22 Decembrie 2009 9:32 am

      Multumesc! Mi-e foarte greu sa explic cuiva ce au insemnat pentru mine acele zile. Mi-a greu sa explic si copiilor mie. Mi-e greu sa ma uit, in aceste zile, la tv, la toate evocarile despre acele momente. mi se pare atat de frivol ca oameni care nu au avut de a face cu acele momente sa vorbeasca despre ele. Mi-e greu, foarte greu -desi vreau sa o fac- sa ma duc in cimitirul de langa Bellu. dar o sa ma duc si o sa plang in genunchi pentru fratii si surorile mele care nu mai sunt…

  2. 22 Decembrie 2009 9:53 am

    Tare. Foarte tare. Din pacate, cuvintele sunt de prisos, iar eu, desi aveam doar 10 ani atunci, imi amintesc emotiile si suspansul de atunci, desi nu am trait decat de la distanta toate astea.

  3. Lara permalink
    24 Decembrie 2009 7:11 pm

    O data la cateva sute de ani,poporul roman se trezeste oarecum.Dar nu singur.Cineva sau un grup reuseste sa puna in miscare mase mari de oameni.Toata istoria noastra e marcata de astfel de evenimente.

    „De ce am ieşit, atunci, în stradă? ”

    Nu de prosti am iesit.E un raspuns simplist cel dat de Dinescu,care in prezent pare mereu nemultumit de cat are.
    Am iesit fiindca cineva a dat startul.In al cui interes,insa?
    Ar trebui sa rectific cumva acel „am iesit”.Eram in Timisoara in 16 decembrie,dar nu in Piata Revolutiei.Am fost acolo doar cu sufletul.Eram un grup de tineri pe care l-a escortat la gara soldatii.Am fost fortati sa urcam in tren si sa plecam la casele noastre.
    Insa ce am trait atunci,nu voi uita niciodata.
    Din pacate valul sperantei ne-a umbrit ratiunea.Cei care atunci au iesit nu erau pregatiti si sa conduca ,ci doar sa fie coordonati.O nomenclatura a fost schimbata cu alta.Ma si intreb acum cine si cum ar fi putut prelua puterea pentru ca tot raul ce s-a intamplat in…20 de ani(!!!) sa nu fi existat.

  4. Ana-Camelia permalink
    27 Decembrie 2009 12:15 am

    Am fost in Timisoara atunci. Am trait zilele acelea cu emotie, teama, speranta. Si ma intristeaza ideea ca oamenii deja vor sa uite. Ma intristeaza ca tinerii nu stiu ce s-a intamplat si, mai trist, nu vor sa stie. Si cred ca cei ca tine, care stiu s-o faca, trebuie sa povesteasca.

    • 27 Decembrie 2009 2:02 am

      Repet. E cu atat mai greu de povestit cu cat multi, in jurul meu, o fac fara sa fi avut vreo treaba cu ce s-a intamplat. Dar atata vreme cat exista oameni care inteleg simt acele evenimente, merita sa povestesc…

  5. Ana permalink
    27 Decembrie 2009 3:30 pm

    La Multi ani si Craciun Fericit. Incearca sa te bucuri macar putin, de fiecare Craciun, in fiecare an. Bucuria fiecaruia dintre noi este o mica particica din rasplata pe care le-o datoram acelor tineri care nu mai sunt printre noi.

    • 27 Decembrie 2009 5:46 pm

      Multumesc! 🙂

  6. Ana-Camelia permalink
    1 Ianuarie 2010 10:00 am

    La multi ani!

    • 1 Ianuarie 2010 12:24 pm

      La Multi Ani si tie! Un An Nou fericit! 🙂

  7. graulle permalink
    30 Iulie 2010 12:17 pm

    http://badeadan.blogspot.com/2010/07/atac-mediatic-impotriva-romaniei.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: