Avatar. Ce-am mai râs!

In anii 90 tineam un  top muzical într-o publicaţie. Primeam săptămânal sute de scrisori (ce vremuri, ce poezie!), iar la multe şi răspundeam. Când am zis, odată, despre „Babe”, Take That că e un „sirop”, mi-au sărit în cap toţi fanii (mai ales tipele) celebrei formaţii. Păstrând proporţiile, aş putea să spun aceaşi lucru şi despre filmul Avatar. L–am văzut aseară, într-o sală din cel mai urât mall în care am fost vreodată. AFI.  Trist spaţiu. Iar peretele ăla care imită stânca e kitch perfect. L-aş vedea, acolo, pe Batman împăiat şi fixat în prezoane, dar şi pe Gollum stând în cur pe o piatră şi mâncând seminţe.

Revin la film. Maaaaare regizor, Cameron ăsta. A furat („s-a inspirat”, să spună criticii laşi) pe rupte de unde a putut. Ideea cu plantele luminiscente e luată din „Abisul” (şi faptul că tot el a fost regizorul filmului, nu e o scuză!!!), Ideea criogenării (deşi face parte din cultura ABC a SF-ului), personajul olog, ca şi alura unor din monştrii de pe Pandora, başca actriţa Sigourney Weaver, sunt luate din trilogia „Alien”, a lui Ridley Scott. In treacăt, fie spus, „Alien” e cu cinci clase deasupra. Iar strigătele de luptă ale „maimuţelor albastre” sunt luate cu copy-paste din western-urile cu John Wayne, fix din gura „pieilor roşii”.

Nu zic că povestea nu merită văzută. Chiar şi în 3D, unde, la mişcările rapide, mai ales la cele de la stânga la dreapta, claritatea se pierde. Apoi, e cert că 3D nu merge neam cu subtritarea. Cu ochiul stâng trebuie să fii atent la ce învîrte Jake Sully, iar cu dreptul trebuie să cauţi vorbele scrise ale lui Neytiri, care seamnă perfect cu Naomi Campbell lovită în faţă de un tramvai. 

Mai nasol a fost cu mesajul filmului. Adică, noi oamenii suntem o specie de trădători, sau dacă nu, de militarişti fanatici ori de trepăduşi angajaţi la companii (intergalactice! ;)) vorace care calcă în picioare orice virtute umană, orice principiu umanist. Şi nici cu personajele principale nu mi-e ruşine. Jake Sully, cu probleme, săracul, la picioare, după ce vede că, prin avatarul său, poate să alerge ca nebunul prin copaci, să călărească balauri cu cioc şi să şi dea sub coadă la prinţesa Neytiri, lasă draculului orice jurământ militar, orice sentiment de apartenenţă la specia umană (aşa nenorocită cum e) şi întoarce armele. Bravo! Mişto scenariu! Cultivă trădarea!

Mie cel mai mult mi-a plăcut de hispanica aia, care conducea elicopterul. Rouge, parcă o cheamă. Mişto gagică. Croială bună. Comportament natural, de femeie drăcoasă, cu armă în dotare.

Dar, cu toate astea, repet. Merită văzut filmul. Deşi, trei ore e cam mult. Mai ales dacă nu stai în fotoliul de acasă. Plus că nu mă pot obişnui cu mirosul ăsta, de cantină a sindicatului, din sălie de mall. Oricum, după ce am ieşit, pe la zece seara, m-am înfipt în bar, la All4you, în Erolilor, la nişte beri. Aşa, ca să-mi treacă ameţeala provocată de prea mult 3D.

Hai că sâmbătă (mâine) mă duc să văd Cartea lui Eli, cu Denzel Washington. Vă pup!

Fac o rectificare, la vreo trei ore după ce am postat cele de mai sus! Fostul meu cumnat şi bunul meu prieten Alexandru Farkas mi-a atras atenţia că Ridley Scott a regizat o variantă Alien din 1979. Celelalte, începând cu 1986, sunt regizate de acelaşi James Cameron. Dar asta nu-mi schimbă opinia!!! Cameron şi-a „furat” propriile idei din filmele anterioare ca să facă o compilaţie. AVATAR. Hai că ne auzim! Noapte buna!