Skip to content

O nebunie de oraş. Santo Domingo

17 Februarie 2010

Am ajuns în oraş duminică dupăamiaza, după un drum, de la aeroportul Las Americas, de o jumătate de oră şi 40 de dolari americani. Hotelul El Seniorial arată fix ca în reclama de pe internet, doar că toate chestiile sunt mai vechi, nu merg sau sunt neterminate. Pe holuri poţi să vezi gândaci mari (mai ales noaptea), iar ziua, nişte şopârle mici şi simpatice te privesc condescendent de pe pereţi. Camera e OK. „Dulapul” e la vedere (vezi poza), iar la baie, apa rece e caldă, iar cea caldă, superfierbinte.

NIMENI NU ŞTIE ENGLEZĂ! Dar oamenii sunt amabili. Camerista m-a întrebat, când mi-a arătat camera, la ce oră să-mi aducă chicas „la noapte”. Adică fete. Chicas sunt, de fapt, peste tot. Pe străzi, pe bulevarde, pe lângă  bodegas şi bodeguitas (cârciumi şi cârciumioare). Chiar trebuie să ai nervii tari!

 In general, marile avenidas (bulevarde) sunt dispuse paralel cu şoseaua George Washington, care curge pe lângă coastă, mai toată, fără plajă, iar străzile (cales) cad sau tind să cadă perpendicular spre ţărm. După ce am văzut traficul de aici, mi-am schimbat părerea proastă despre Cairo. Acolo e Elveţia faţă de ce am găsit aici. 95 la sută din maşini sunt tamponate. Multe nu au geamuri, faruri şi nici numere. Dar iadul este creat de taximetrişti, care au nişte maşini din anii 60 şi 70 şi de microbuzele care alcătuiesc aşa-zisul transport public. Nişte tipi stau ieşiţi în afară şi îşi strigă clienţii din mers. Te urci din mers, cobori din mers.Taximetriştii nu au aparate de taxat şi nici staţii radio. Dacă eşti străin, eşti condamnat la preţuri şi tarife mari. Un drum, şase dolari (200 de pessos). O bere („Presidente”, berea lor cea mai tare; la 700 ml) e 3 dolari americani.

 E o nebunie! Aici am văzut pentru prima oară trei oameni maturi, bărbaţi şi femei, pe un scuter subţire cât o bicicletă Pegas de acum 30 de ani. Nimeni nu semnalizează. Toată lumea calxonează şi nu poţi să-ţi dai seama de ce. Să traversezi e o aventură. O chestiune de viaţă şi de moarte.

 In oraş e mizerie. E foarte cald şi umezeală din aer te sufocă. In taxiuri sunt 50 de grade cu geamurile deschise. La fiecare colţ de stradă se vând fructe feliate învelite în folie de plastic. Sunt aproape coapte. Şi sucuri naturale în sticle luate de pe stradă. Ca să nu mai zic de tot felul de turte şi alte chestii fripte, dar neidentificabile. Şi toată lumea cumpără! Şi totul e atât de FASCINANT! Micici lustragii se ţin scai de tine. Ai, n-ai che, ei să-ţi facă pantofii. S-a ţinut unul după mine o jumătate de oră. Vroia e să-mi facă bocancii cu cremă neagră. Bocancii mei sunt din piele întparsă bej!

Pe Avenida Simon Bolivar, sediile de partid sunt mai dese decât bodegile. Sunt zeci! Peste tot vezi reclame, afişe uriaşe cu nişte tipi mustăcioşi care promit totul par el Pueblo. Pentru popor. „Roberto Nunez. KUKY. Diputado!”. Dar şi femei-politician. „Alexandra es una mujer de action!”.

 Interup „transmisia”. Este 7 dimineaţa aici )13.00, în România). Trebuie să cobor la recepţie şi să întreb de ce nu curge apa! Se anunţă o zi fierbinte. Am planificat un mare interviu, con un hombre mas importante. J Dacă îmi iese, o să beau 2-3  „Presidente” în cinstea voatsră. Şi asta se va întâmpa la „Bodega Discovery”, unde ospătăriţă este Katy (vezi poza). Puştoaica are 18 ani şi un băieţel de tres anos (trei ani)!

Maine decolez cu un avion al celor de la „Naciones Unidas” spre Port au Prince, Haiti. Hasta la Vista!

Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. emil permalink
    17 Februarie 2010 6:16 pm

    lasa vrajeala, spune-ne cat costa o chica 🙂

    • 17 Februarie 2010 9:44 pm

      Intre 20 si 50 de coco! 🙂 dar suntem cuminti!!!

  2. red permalink
    18 Februarie 2010 6:04 am

    Ma bucur ca ai ajuns.
    2 chestii:cind ai sa te inveti sa stai pe scaun cind bei o bere?
    si inca nu ai zis cu ce media colaborezi?
    ….si ai grija cum traversezi strada !

    Bafta.

    • 18 Februarie 2010 3:27 pm

      Hai noroc! Barul ala se numeste Discovery si e senzational. Nu are pereti (doar nsoite stalpi). Iar fetee sunt foarte vribarete. Nu inteleg nici 5% din spaniola lor!!!
      Azi plec spre Haiti. Scriu, in principal, pentru Evenimentul zilei, iar la intoarcere o sa fac niste reprotaje pentru Antena 1. Plus niste saptamanle (FEMEIA, Convergence/Strasbourg s.a.
      O sa mai postez maine ceva.
      Ura si saluta-i si pe ceilati daca treci pe la bar!

      • 19 Februarie 2010 7:58 pm

        Multumesc! Voi reveni. Sunt in Port au Prince si imi fac planul… 🙂

  3. corcodus prunache permalink
    18 Februarie 2010 10:11 pm

    misto ! citind simteam atmosfera de acolo…deja simteam tricoul jilav pe mine si ma transpuneam in zona aia care oricum ar fi cred ca e o experienta teribila. Sa ne mai scrii la fel de frumos.

  4. Alex Botez permalink
    19 Februarie 2010 8:11 pm

    Gandaci?! N-as vrea sa retraiesc cosmarul de la hotelul Belvedere din Olimp, cand cadeau gandaci pe mine noaptea…

    • 20 Februarie 2010 4:49 am

      Nu, tati! Nu e asa rau ca in Romania! :)))
      Oricum, acum sunt in Port au Prince, dupa cum ti-am spus. Iar duminica zbor cu un elicopter UN spre Port Haitiene, undeva in Nordul tarii. Just watch me! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: