Skip to content

Poliţişti români în iadul haitian

10 Martie 2010

 Acest articol a aparut astazi in Evenimentul Zilei.

Link-ul:  „Poliţişti români în iadul haitian

Daca esti civil alb, să te aventurezi în cartierele Champ du Mars sau Cite Soleil, din Port au Prince, este echivalent cu a-ţi provoca stupid şi gratuit moartea. Pe câteva hectare s-au adunat, în tabere improvizate, zeci de mii de haitieni.

Mii de adăposturi, încropite din beţe, cârpe  şi folii de plastic, se înşiră de-a lungul drumurilor, alături de kilometri de grămezi de mărfuri din cele mai sordide, de munţi de gunoaie, bălţi stătute şi mocirloase, în care  se scaldă turmele de porci negri, alături de mormane de fructe, pe jumătate stricate, capre cu iezi, care se amestecă printre oameni şi copii care se joacă în mormanele de resturi şi gunoaie.

Toate acestea alcătuiesc un spaţiu de o mizerie inimaginabilă. Un spaţiu promiscuu, care noaptea freamătă de agitaţia sexuală a unor oameni pentru care sexul este element cultural manifestat făţiş, spontan şi natural. În acest teritoriu, de la marginea civilizaţiei umane, sălăşluiesc indivizi periculoşi care gândesc puţin şi ciudat şi care mânuiesc maceta sau trag cu arma fără scrupule sau şovăială.

 

Furtul, violul, crima şi execuţiile sunt o obişuinţă în această lume de la marginea capitalei haitiene. Şi a civilizaţiei.

 

 

Haitienii nu se dau în lături să ucidă poliţişti

În acest iad patrulează, zi de zi, noapte de noapte, o parte din poliţiştii români aflaţi în misune în Haiti, în cadrul UNPOL (United Nations Police). Bogdan Alexe, Mihai Nedea, Bogdan Tivodar, Daniel Oprea, Felicia Manta, Raluca Domuţa şi Ioan Ungurean alături de camarazi de alte naţionalităţi, francezi, canadieni, pakistanezi, spanioli sau senegalezi au misiunea de a securiza zonele în care patrulează. Prezenţa lor are menirea de a-i descuraja pe bandites.

Deşi nu au dreptul, potrivit protocolului dintre ONU şi PNH (Police Nationale Haitiene), să reţină infractori sau să-i sancţioneze, poliţiştii MINUSTAH pot folosi armele în cazul infracţiunilor flagrante sau atunci când sunt atacaţi. De cele mai multe ori acordă, însă, sprijin poliţiştilor haitieni.

În Port au Prince localnicii au ucis poliţişti. Unul din cele mai cutremurătoare cazuri a fost cel al unui poliţist nigerian care, după ce s-a aventurat într-unul din cartierele rău famate şi a intrat în altercaţie cu nişte localnici, a fost executat cu propria sa armă. Un glonţ în cap, trei în spate, după ce s-a prăbuşit la pământ, şi unul în bazin, de capac. După câteva zile, au urmat represaliile. Asupra locuitorilor  din zona pieţei în care s-a produs crima s-a abătut o ploaie de gloanţe de cauciuc, iar piaţa a fost incendiată.

19 gloanţe în încărcător şi „vorbele la tine”

Poliţiştii români sunt înarmaţi cu pistoale Glock, cu 19 gloanţe în încărcător plus unul pe ţeavă. Patrulele sunt alcătuite din câte două maşini puternice, Nissan Patrol cu doi sau trei poliţişti pe fiecare vehicul care poartă însemnele UN.

Când sunt solicitaţi prin staţie, gonesc pe străzile blocate de oameni, corturi, bucăţi de beton şi moloz, spre locul semnalat. Uneori sunt solicitaţi să asigure protecţie la distribuirea de alimente. La fiecare camion cu ajutoare umanitare se strâng, de fiecare dată, câte 2.000 de localnici agitaţi, agresivi, de nestăvilit.

Îţi trebuie atitudine, forţă, dar şi multă prezenţă de spirit şi talent de comunicare pentru a stăpâni o astfel de mulţime. „Să ai vorbele la tine. Să le spui legende”, cum spune Paul Ianovici, şeful poliţiştilor români din Haiti. „De multe ori, dacă ştii cum să discuţi cu ei, cum să îi iei, să-i faci să înţeleagă că tu de fapt, vrei să-i ajuţi, poţi să ieşi din situaţii limită”.

„Prin gaura făcută de glonţ i se vedea creierul”

Alteori sunt chemaţi când este găsit vreun cadavru. „Nu există săptămână să nu fie descoperit vreunul”, îmi spune Mihai „Mişu” Nedea, unul dintre şefii de patrulă. „Îi găsim fie împuşcaţi în cap, fie cu ţeasta crăpată cu maceta. De fiecare dată, legaţi cu mâinile legate şi aruncaţi în vreun şanţ. Astea sunt reglările de conturi dintre ei. Mulţi sunt executaţi pentru că au furat. Haitienii, în situaţii de genul ăsta, aplică o justiţie crudă şi rapidă. Nu contează ce ai furat, cât sau în ce împrejurări.

 Cine fură este legat, bătut şi împuşcat în cap.

Dacă nu există o armă la îndemână, hoţul este lovit în cap cu maceta până i se crapă craniul. În cazurile astea, la locul execuţiei găsim aşchii de craniu şi creier împrăştiat peste tot.”

Mişu face echipă cu Felicia Manta, o tânără delicată şi aparent fragilă. Este, însă, o excelentă ţintaşă şi nu ezită să participe, alături de colegii ei, la cele mai periculoase acţiuni. Haitienii sunt justiţiari şi neiertători atunci când se fură de la ei. Dar, pentru ei, să furi de la un alb nu este o crimă. Nu este un păcat. Ei au dreptul să fure de la albi.

„Într-una din nopţi , în care patrulam prin Centre Ville, l-am găsit pe unul împuşcat în cap, chiar în locul pe unde mai trecusem cu doar o jumătate de oră în urmă”, îmi povesteşte Ioan Ungurean, un poliţist maramureşean în Haiti, care a „băgat” patrulă la greu. „Era aproape de miezul nopţii şi l-am văzut în lumina farurilor. Strada era pustie şi el zăcea pe spate cu ochii aţintiţi undeva în sus. În mână mai avea, încă, ţigara din care fuma înainte să fie împuşcat. Prin gaura făcută de glonţ i se vedea creierul. Fusese împuşcat de aproape. O execuţie, desigur”.

 

„Un puşti de zece ani a violat o fetiţă de şase, în faţa unei biserici”

PNH-ii, poliţiştii haitieni, au un stil propriu de a trata astfel de execuţii. Le clasează. Neoficial, desigur. Este evident că o astfel de justiţie primitivă îi avantajează. Infracţiunile sunt ţinute sub un oarecare control în zone în care ei nu sunt prezenţi. Altminteri, în patrulările sau intervenţiile lor sunt neîndurători. Haitienii au o frică teribilă de PNH.

Poliţiştii lor nu au auzit mare lucru despre drepturile omului. Suspecţii, turbulenţii sau manifestanţii sunt încătuşaţi sau legaţi cu sfoară ori sârmă. Foarte strâns. Sunt închişi, apoi, în aresturi improvizate în curţile comisariatelor locale. Nu prea îndrăzneşte nimeni să evadeze. Orice fugar este împuşcat direct în cap. Iar dacă sunt mai mulţi, se trage în ei ca după gâşte. Nimeni nu protestează, nimeni nu reclamă. Cu astfel de „colegi” într-o meserie trebuie să colaboreze poliţiştii români.

 De altfel, unul din job-urile românilor este să-i înveţe meserie pe poliţiştii haitieni.

Raluca Domuţa a lucrat la „Infracţiuni comise de minori şi crime sexuale”. Când haitienii aveau un caz, ea trebuia le spună ce să facă.  Cum să instrumenteze cazul, ce probe să evidenţieze. „Au o legislaţie veche şi greoaie”. Mi-a spus Raluca Domuţa. „Ei arestează minorii de la 14 ani în sus şi îi închid laolaltă cu adulţii. Este cumplit!

Odată am avut un caz de viol in-cre-di-bil! Un puşti de zece ani a fost reţinut pentru că a violat o fetiţă de şase ani. În faţa unei biserici.

Şi infracţiunea a fost probată! Micuţul violator a ajuns într-un orfelinat de stat”.

Aba l’ocupation!

Cu toată sărăcia lucie şi mizeria cruntă în care se scaldă, haitienii au mândrie exacerbată până la ridicol. Faptul că în urmă cu două sute de ani au fost prima naţiune care s-a eliberat de sub sclavagism şi a devenit independentă, le alimentează continuu orgoliul. În contextul actual, al prezenţei misiunii ONU, chiar dacă primesc ajutoare şi asistenţă umanitară postcatastrofică, haitienii manifestă ură faţă de străini.

„Aba l’ocupation!, Aba Minustah!” (Jos ocupaţia! Jos MINUSTAH!) scrie pe zidurile din oraş. Şi primii vizaţi de aversiune sunt militarii, urmaţi de poliţişti şi, apoi, de civilii care lucrează pentru ONU. În această atmosferă de ostilitate, într-o astfel de lume, terifiantă şi crudă, trebuie să-şi facă treaba poliţiştii. Şi românii şi ceilalţi.

O clipă în care ai privit în altă parte, un moment în care eşti aplecat asupra altui lucru, poate lăsa loc unei străfulgerări de macetă sau gestului îndreptării unui pistol asupra ta. Şi tocmai de acea să ştii că lângă tine, în spatele tău sau în apropierea imediată ai un camarad, un profesionist, îţi dă siguranţă. Este capital. Echipa este totul şi românii din UNPOL ştiu asta perfect.

Alături de cei de mai sus menţionaţi, şi Mădălin Pătroi, Florin Munteanu, Dana Hurhui, Diana Paraschiva, Adi Petrescu, Ciprian Stoica, Ciprian Hendre. Cu siguranţă experienţa misunii în Haiti îi va fi legat pe viaţă. Indiferent dacă se vor mai vedea sau nu vreodată.

5 comentarii leave one →
  1. andreea permalink
    12 Martie 2010 6:39 pm

    doamne e ingrozitor ce se petrece acolo,doar cand citesti ti se face ‘pielea de gaina’.

    • 27 Octombrie 2012 4:05 am

      🙂

  2. andreea permalink
    12 Martie 2010 7:01 pm

    e groaznic ce se petrece acolo,ai dreptate este iadul acolo.

  3. 10 Octombrie 2012 12:47 pm

    faine poze

    • 27 Octombrie 2012 4:04 am

      Multumesc!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: