Skip to content

Santo Domingo. Repaus dominican în drum spre NY City

11 Martie 2010

Scuzaţi-mi ţopăiala în timp, dar scriu la impulsuri!🙂

Am plecat din Port au Prince cu două zile mai devreme decât îmi planificasem. Pe 4 în loc de 6 martie. Şi asta pentru că Delta Airlines nu reuşise încă să dea drumurile la zborurile din Capitala haitiană. Nu pot să spun că nu m-am bucurat. Imi era dor de Santo Domingo. Orice oraş, din lumea asta, în care am fost de cel puţin de două ori, mi se aşează mai bine în suflet.

Şi iar am avut nişte peripeţii cu banii. Haiti îmi siluise cardul. Din ţară aşteptam nişte bani de la nişte publicaţii, dar, ştiţi cum e. Când e de dat, nimeni nu prea se grăbeşte! :) Noroc că de la Aeroport, de la Las Americas, am mers cu un shuttle al United Nations, până la Hotel Marriott, unde aveau birourile funcţionari ai ONU. Iar aici, altă surpriză, am dat peste Ana, o argentiniancă foarte simpatică şi drăguţă (în jur de 30 de ani şi cu fetiţa, Elena, după ea), care s-a oferit să mă ducă la hotelul unde aveam rezervarea. La Duke de Wellington, la o sută de metri de El Seniorial, unde stătusem cu trei săptămâni în urmă.

Eram frânt de oboseală. Oboseală acumulată. Zi de zi, în Port au Prince, mă trezisem la 6 dimineaţa, de fiecare dată după un somn chinuit de căldură (curentul se oprea peste noapte), de ţânţari (soluţiile pe care le luasem cu mine ţineau cel mult o jumătate de oră), dar şi de teama de cutremur. Prinsesem, doar, nici mai mult nici mai puţin de cinci, cât am stat acolo. Am dormit, aşadar, prima noapte, neîntors. Simţeam că trec prin saltea, pur şi simplu.

Hotelul, situat pe Avenida Independencia, era mult mai bun decât El Seniorial. Aveam, nu doar aer condiţionat, ci şi un uriaş ventilator deasupra patului. Aşa cum stăteam trântit pe spate, aveam impresia că mă uitam la un uriaş Jumbo Jet care se înfipsese cu botul în tavanul camerei mele. NU! Era clar! Trebuia să mă odihnesc!🙂

A doua zi am luat la pas, ca şi data trecută, toate străzile din jur, până ajungeam, din nou, pe Avenida George Washington, şoseaua desfăşurată de-a lungul coastei dominicane. Ia uitaţi-vă la poză puţin. Nu e o minunăţie? Şi tot ca şi data trecută, după ce am hoinărit o vreme, am ajuns la Bodeguitas Tapas, de la parterul Hotelului Discovery. Şi peste cine am dat aici? Ei bine, peste Katerine, simpatica barmaniţă cu care mă împrietenisem cu trei săptămâni urmă. A doua zi aveam să le revăd şi pe Ana şi pe Danairis. Cele din urmă aveau trăsături hispanice evidente, dar Katerine îmi amintea de fetele haitiene. Dominanta afro era evidentă, iar asta o făcea mai… exotică. Dacă există ceva care să nu fie exotic în ţara asta.

Am cinat, în ambele seri petrecute în Santo Domingo, this time, la restaurantul de la El Seniorial. Locul îmi era deja familiar. Aici veneau o mulţime de italieni (unii stăteau chiar în hotel), dar şi afacerişti locali. Costume, cravată, dame bine, atârnate de braţul lor. Italienii, trecuţi de 50 de ani, aveau toţi câte o dominicancă lângă ei. Nişte creaturi incredibil de bine făcute (forme care l-ar fi scos din ale lui cele cereşti până şi pe Papă), cu un luciu mai tare ca Nicoleta Luciu. Nuanţe din cele mai diverse, de la arămiu la dark brown. Şi la descrierea asta sper să nu se mai trezească vreun cretin ca cel care, pe site-ul Evenimentului zilei,după articolul publicat ieri, pe 10, m-a făcut rasist. Simpla constatare a diferenţelor dintre rase nu se numeşte rasism, idiot oengist! No offense celor care nu şi-au modificat felul în care gândesc în funcţie de fondurile pe care le primesc de la Organizaţiile mondiale. GATA cu paranteza asta! Inapoi la chicas.

In Santo Domingo orice străin care trece pe-aici (mai puţin ziariştii preocupaţi până la extrem de munca lor!:) ) se combină cu o dominicancă. Sunt peste tot, sunt disponibile şi îţi vor banii. Dolari americani sau pesos, never mind. Foşnetul bancnotelor le excită teribil. Seara calci pe ele. „Mi amor, mi amor! Como estas?”. Chemările se aud umed din întunericul nopţii. Din când în când, farurile câte unei maşini luminează o siluetă. Sau câte două la un loc. Stau ca ciutele în călduri pe sub palmierii înşiraţi pe malul Mării Caraibiene. „Una mille cinco ciente”, sună oferta. Din beznă ţopăie spre mine, pe tocuri, două pornonăluci. Sunt două puştoaice de cel  mult 19 ani. Una are sâni uriaşi, părul strâns în coc, jeanşi scurţi, FOARTE SCURŢI (mama ei o fi ştiind cum a plecat de-acasă?) şi un tricou alb miniatural, care abia face faţă presiunii bustului. Cealaltă e mică, are ciorapi plasă, fustă scurtă (normal, FOARTE SCURTĂ) şi se ţine scai de mine. S-a lipit de mine, ca un timbru PAR AVION de o scrisoare importantă, dar o resping elegant, fără să o jignesc, cu dosul palmei. Imi tastează, pe telefon, din nou, preţul. Vrea să fie sigură că am înţeles că e vorba de o ofertă de nerefuzat. 1.500 de pesos. Vreo 40 de dolari, adică. AMÂNDĂOUĂ, hombres! Refuz, însă. Este vineri. Şi vinerea nu agăţ curve. Mai ales la Tropice.🙂 Dios! Serile din Santo Domingo sunt teribil de fierbinţi, umede şi sufocante!

A fost frumos în Santo Domingo. I’ll be back!

3 comentarii leave one →
  1. Carmen permalink
    11 Martie 2010 11:53 pm

    Foarte descriptive si captivante relatarile tale de la tropice, intr-adevar asa este viata aici si mai ales stilul dominicancelor, renumite pentru „servicii si ieftinatate”🙂
    A, am zambit citind despre principiile tale de neabatut, mai ales vinerea – nu m-am putut abtine sa nu ma intreb care este ziua cu pricina…😀
    Cititorii asteapta cu sufletul la gura continuarea!
    Keep up the good work!

  2. andreea permalink
    12 Martie 2010 6:20 pm

    dar tu ce agati vinerea?

  3. andreea permalink
    12 Martie 2010 6:31 pm

    ok.portul lor nu se compara cu cel din constanta dar este destul de frumos.felicitari scrii si povestesti foarte frumos,e ca si cum am fost si eu acolo dar…….prin tine.multumesc ptr felul in care ne faci sa cunoastem si alte coltisoare ale lumii,desi unele lucruri povestite de tine ma cam intristeaza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: