Skip to content

Black Hawk down. La Realitatea TV

11 Aprilie 2010

Când Vântu a cumpărat pentru jucăria lui TV (Realitatea TV) un elicopter a fost mare senzaţie. „Maaamă! Şi-au tras ăştia cariciopter!”, exclama lumea, cu ochii la cer. Era ceva nou şi super tare, nu? Filmări de sus, de foarte de sus. Autostrăzi aglomerate, despăduriri, poate şi nişte urmăriri. Tot respectul pentru reporterii care au urcat la bord şi pentru cameramanii (câţiva,doar) care au fost instruiţi pentru treaba asta!

Elicopterul a costat vreo 4 milioane de Euro, iar tehnica de pe el (cea video, în special), aproape 1,5 milioane de euroi. Toate bune şi frumoase, lumea impresionată, entuziasmul în redacţie ridicat (pe-atunci, salariile erau încă babane), până când criza a doborât mofturile patronului şi, implicit, şi elicopterul cu cameră. „Black Hawk down!”, au strigat, atunci, în cască piloţii. N-au mai fost bani pentru asigurare. Nu mare lucru. Vreo 30 de mii de Euro pentru şase luni. Şi asta, de vreun an. Elicopterul, cu tot cu cameră (pentru care FBI-ul, cînd a fost cumpărată din State, a dat un aviz special), a fost „garat” într-un hangar din Aeroportul Băneasa, unde chiria lunară, ca şi întreţinerea, ar face şi ele vreo 5.000 de Euro. Zic eu.

In timpul ăsta, cei doi piloţi de elicopter, angajaţi pe bani buni la Realitatea TV, mai trec şi ei, din când în când, pe-acolo, să-i vadă lumea, şi, la dată fixă, să-şi ia salariul. Iar Sorin Ovidiu Vântu, care şi-a extins interesul şi investiţiile peste Prut, ezită să plătească asigurarea pentru elicopter şi restul datoriilor, gândindu-se, probabil, şi că fiecare zbor al elicopterului îl făcea să scoată din buzunar câte 1500-2000 de Euro. Un scârţan, la urma urmei.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: