OSAKA, prima zi.
Am ajuns de 3 ore in Osaka. In ora petrecuta in trenul rapid pe care l-am luat de la aeroport spre oras, am aflat ce s-a mai intamplat aici in ultimele 16 ore, cat am fost pe drum. Oamenii sunt mai mult decat ingrijorati, explozia de azi noapte a celui de al doilea reactor a adus in mintile oamenilor spectrul mortii lente si chinuitoare ce urmeaza implacabil unei eventuale iradieri. Putini am fost cei care am sosit, aeroportul era arhiplin de straini, in majoritate europeni, care paraseau Japonia de teama dezastrului nuclear care se prefigureaza. Am aflat si de anuntul privind producerea in urmatoarele zile a unui nou cutremur de magnitudine peste 8, urmat, se spune, de un tsunami la fel de cumplit, sau mai mare, decat cel de sambata. Telefonul mobil adus din Romania nu functioneaza. Noroc cu internetul. Am vorbit acasa. Ai mei ma vor inapoi cat mai repede, m-au implorat sa ma intorc chiar maine dimineata sau cu primul avion. Iradierea ar insemna ceva iremediabil, stiu asta. Ieri, cand am plecat de la Bucuresti, al doilea reactor inca era intreg… Vroiam sa plec maine dimineata spre Tokio. Sunt 500 de kilometri pana acolo. `Sunt aici pentru ca nu puteam altfel… In acest moment nu stiu ce voi face mai departe…
bă, ai grijă de tine, să nu te contaminezi…
sa ai grija de tine, pune-ti un costum de protectie si fa rost de detector de radiatii. bafta!
Multumesc, Rares!
Media internationale „arunca ” cu stiri despre dezastrul japonez 24/24 , se vorbeste despre calmul japonezilor care , incepe , incet sa devina ingrijorare. Efectul domino este in curs de actiune , bursa a scazut , strategiile vis a vis de nuclear sunt re -a duse la ordinea zile . Toate aceste ocupatii ale celorlati sunt „nimicuri” fata de tragedia celor care sufera in acest moment. Cum se vede momentul din interior ? Se poate ajuta intr-un fel ?
Watch my blog ! 🙂
mult noroc……sper ca dumnezeu va avea grija de tine sa nu ti se intample nimic si sa te intorci acas cu bine
Mary, multumesc frumos! 🙂 🙂
Nu cred că există vreo posibilitate de a scăpa neiradiat. Aveţi grijă !
M-am scos! :)))