Skip to content

OSAKA, în aşteptare

16 Martie 2011

In aşteptarea trenului spre Tokyo (altfel spus, încă nu m-am hotărât dacă plec; incursiunea spre Nord m-ar costa cel puţin 1.500 de Euro; numai trenul spre Tokyo , doar dus, e vreo 150 de Dolari americani; iar, mai departe spre Fukoshima si Seidan, alte sute) mi-am făcut de lucru prin Osaka. De fapt prin împrejurimile Hotelului RAMADA (camera 970, dacă vrea cineva să mă sune; vreun SIENEN sau BIBISI J ).

Lume multă cu măşti pe faţă. Măşti de protecţie, desigur! Dar nu de teama radiaţilor nucleare! Sau nu neapărat. Ci, atenţie, pentru protecţia faţă de ploneul de cedru! Japonezii sunt alergici la polen! Chestia asta mi-a livrat-o Elena Lulea, fosta mea colegă de la Uniplus Radoi, de la începutul anilor 90. Elena stă de opt ani în Tokyo, este măritată cu un afacerist japonez şi mă ţine la curent cu tot felul de lucruri legate de evoluţia situaţiei din Japonia, after disester. Aaaa! Să nu uit! Marţi seara (pe la 23.30, ora locală, 16.30, ora la Bucureşti) am simţit un cutremur serios (desigur, agenţiile  de presă au anunţat asta). Eram la etajul 16 (al şaisprezecelea!) în Ramada Hotel, într-un bar. Tablou: japonezi, japoneze, vreo doi greci şi eu. Nu m-am deranjat să mă ridic de la măsuţă. Nimeni nu s-a panicat. „It’s just another earthquake!”, se spune pe-aici. De sus, de la ferestrele barului, panorama, în acel moment, era superbă. Zgârie-norii se balansau, parcă, în ritmul molcom al muzicii de bar. La fel şi berea Asahi, aurie, din pahare.

Până la acel moment, însă, am luat cina într-un micuţ restaurnat, URO se numeşte, din imediata vecinătate a hotelului. Fireşte, m-am împrietenit cu toată lumea. Cu Harumi, patroana restaurantului, o tipă foarte prietenoasă şi mişto, cu Yutaka, un tânăr bucătar, care se mândreşte cu fetiţa lui de numai un an, şi care e fan Inter Milano (joacă un japonez acolo, iar el îl ştie foarte bine pe Chivu, ca jucător. desigur!), cu Tzurucea, cela mai tare bucătar din Japonia (m-a convins de chestia asta asta!). Number ONE in JAPAN is Tzurucea! Şi cu Yuko, o tânără japoneză foarte drăguţă, pe care Harumi mi-a prezentat-o ca fiind soara ei, dar am dubii serioase J

Altminteri, mâine o să ştiu dacă plec spre Tokyo. Nu fac figuri. Imi place pericolul şi mă bag oriunde de unde pot obţine informaţie pură, frustă, la primă mână. De gloanţe şi de violenţa primitivă de mai poţi feri. Poate , la fel şi de un val care aduce, cu viteză scânduri sau mai ştiu eu cea. La fel şi de cutremure sau de alunecări de pământ. Poate să ţine şi de noroc. Dar de radiaţie, mai greu. Sau deloc. Iar ideea, că odată iradiat, nu-i voi mai pot vedea, direct, pe toţi cei dragi, că nu-i voi mai putea atinge sau îmbrăţişa, credeţi-mă, mă îngrozeşte.

In fotografii: bucătarul Tzurucea, premarandu-mi un peşte! Harumi, patroana şi bucătarul Yutaka, eu, cu ochiul drept afectat (de la curentul din avion sau de la o bucată de stronţiu care mi-a intrat sun pleoapă.🙂 ), hotel RAMADA, desigur şi Yuko. drăgutza japoneză.🙂

7 comentarii leave one →
  1. 16 Martie 2011 6:56 pm

    vezi sa nu licuresti ca bradul de Craciun…🙂

    • 16 Martie 2011 6:58 pm

      N-ai vazut, mah , ce am la ochi? O fi de la uraniu? :)))

      • 17 Martie 2011 8:39 am

        de la vreo stewardesa, stiu eu ce ai facut in avion?🙂

        • 17 Martie 2011 11:21 am

          Numai la gagici va ganditi!!! :)))

  2. GeorgeViorel Preda permalink
    17 Martie 2011 8:34 am

    Este de la bere Daca nu este Stela :)))

  3. mona permalink
    17 Martie 2011 8:48 am

    Se vede ca ti-ai facut de lucru prin Osaka, berici, gagici , mancarici. Ai grija la okisorul afectat , si mai bine stai „cuminte” cu Yuko, lasa Tokyo, ca te intorci de acolo precum Scaparici.

    • 17 Martie 2011 11:22 am

      e greu, Mona

      e greu… :))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: