Skip to content

Fragment din romanul Camarazi. În pregătire

18 Aprilie 2011

Este un un roman pe care l-am început cu mulţi ani în urmă şi pe care l-am abandonat, adeseori, în favoarea altor proiecte. O poveste despre viaţa în armată a unor tineri care abia au terminat liceul. O poveste despre iubire, despre camaraderie în vremuri în care tinerii erau smulşi din mijlocul familiei, îndepărtaţi de prieteni, de casă şi de tot ce le era familiar şi puşi să devină bărbaţi. După normele statului comunist. Un roman pe care sper să-l predau cât, mai curând, editurii.

« Am senzaţia că pământul se va scufunda. De zile şi zile plouă aproape continuu. De unde oare atâta apă şi cât are de gând să mai cadă asupra noastră ? Noiembrie urât şi rece şi ploios. Simt că-l urăsc. Umezeala se strecoară nu numai în trup ci şi în suflet.. Doar că colo nu intră singură ci împreună cu tristeţea. Ea, tristeţea, mai ales, simt cum mă inundă, cum îmi cuprinde pieptul, se scurge prin braţe, se urcă la cap, îmi iese prin fiecare por din piele. Sunt deprimat, sunt copleşit sau am, în sfârşit, un moment de luciditate? Parcă mă trezesc dintr-un vis, cu toate că apoi îl voi lua de la capăt. O ştiu prea bine, altfel nu se poate. Nu am cum. Oare de aici ura pe care o simt în mine? Urăsc ploaia, urăsc locul şi clipa aceasta, îi urăsc pe cei din jur şi mă urăsc, mai ales, pe mine. … Stau în bârlogul meu, de fapt patul meu camuflat, înconjurat de cearceafuri atârnânde, bine prinse sub salteaua patului suprapus peste al meu. Doar latura de la picioare este liberă. Prin ea văd o pată neagră – fereastra acoperită cu o pătură menită să oprească vântul care şuieră pe sub fereastra strâmbă. Dacă ar fi vară şi cald, pătura nu ar exista, fereastra ar fi deschisă şi aş putea vedea cerul plin de stele. Până la mine răzbat respiraţiile grele, sforăitoare, ale celorlalţi. Dau uşor păturile la o parte. Ii zăresc pe rând, la lumina, roşiatică ce răzbate prin fisurile sobei de lut. Văd sclipirile jarului şi fumul ce iese molcom prin crăpături, împrăştiindu-se în cameră. Atmosferă caldă şi tihnită, tulburată de şuieratul vântului, de răpăitul continuu al ploii în geam şi pe acoperiş, dar mai ales de gândurile mele. Ceilalţi dorm fără griji, fără să se clintească, răpuşi de oboseală. (…) Revăd ferma la care am muncit zile şi zile, straturile nesfârşite de roşii pe care trebuia să le adunăm, coşurile şi găleţile pe care trebuia să le umplem şi să le cărăm, curtea fabricii de conserve, halele ei. Imi vine în minte ultima dimineaţă de muncă acolo, somnul care nu vroia să se dezlipească de mine, sila cu care m-am echipat şi perspectiva sumbră a curăţeniei pe care trebuia să o fac împreună cu Teo, întrucât ne venise rândul. Am senzaţia unei întoarceri în timp, atât de vii sunt imaginile şi senzaţiile în mintea mea. Parcă totul se întâmplă acum. Nae şi Titi se duc la spălătorul de la capătul culoarului, iar Podar, caporalul care comandă plutonul nostru, la masă. Nu înainte însă, de a face pe nebunul punându-mă să mai spal o dată pe sub patul lui. Cârpa murdară şi rece îmi face silă, târâtul pe burtă pe sub paturi mă umileşte, orgoliul mi-l potolesc scuipând sub patul caporalului, după ce am spălat. Ploaia măruntă, enervantă şi tristă nu mai conteneşte. Mâncarea de dimineţaă mi se pare mai fadă ca oricând. Cu un aer idiot privesc picăturile de ploaie ce se preling pe geamul din faţa mea. Prin curtea fabricii motostivuitoarle trec grăbite prin aerul îmbibat cu apă.. Apatie, umezeală, frig. Ultima zi petrecută aici, nu pe câmp ca de obicei, ci în fabrica de conserve de pe Şoseaua Olteniţei, la opt kilometri de oraşul de pe Dunăre.. (…) Vestoane, pufoaice, toate acoperite cu halate albe. Mese mari de fier, mormane uriaşe de gutui şi printre ele, noi. Atmosferă sinsitră. Noi, medici siniştri, în halatele albe, cu cuţite lungi şi bine ascuţite, facem cercetări savante asupra modului optim de tăiere a gututilor în patru şi extirparea sâmburilor cu eficienţă maximă şi tot cu maxim randament. (…) Simt că nu voi rezista, chiar şi în aceste ultime ore aici, şi declanşez în mine instinctul de conservare a proprilor nervi. Vreau să profit într-un mod plăcut de această zi. Ii spun lui Podar că merg să aduc un sac de gutui şi dispar urgent din câmpul lui vizual. Ştiu o hală mare unde pot petrece câteva ore într-o companie mult mai plăcută. Alături de Delia. Cea dulce, întruchipare înşelătoare a inocenţei care ascunde întunecimea voalată ademenirilor spre vis şi voluptate.(…)In obscuritatea camerei zâmbesc ironic vizavi de propria-mi persoană, amintind-mi cât de jalnic s-au înecat acele cumplite gânduri de răzbunare în coniacul băut cu băieţii puţin după aceea, la Groapa lui Cojoacă, un han aflat nu prea departe. Numai că, din nefericire, coniacul a înecat nu numai dorinţa de răzbunare ci şi tot ceea ce ţine de de demnitatea umană, de raţiune şi de termenul « civilizat ». Mă scutură un frison de oroare revăzând în memorie – nici eu nu ştiu cum s-au fixat acolo, în halul în care eram, amănuntele acelei nopţi de demenţă, în care, scăpaţi de sub supravegherea superiorilor, ne-am scăpat nouă înşine de sub control, alunecând în jos până la treapta pe care orice simţire se transformă în nesimţire, orice om într-o fiinţă abrutizată.. Imagini de coşmar. Noaptea neagră ca păcura, hanul cufundat în întuneric, camionul care ne-a luat în remorcă la întoarcere, hârtoapele drumului care au agitat alcoolul în mine făcându-mi rău, şoseaua privită în timp ce vărsam aplecat peste marginea oblonului, băşcălia, înjurăturile şi urletele camarzilor care mă însoţeau, curtea prin care se balansau fantomatic siluetele celorlalţi care rămăseseră la bază. Camrazii noştri. Prisăcaru –ialomiţeanul simpatic şi pudic, de obicei – urlând la noi cât îl ţinea gura, cu pantalonii în vine, în timp ce urina pe scările căminului în care eram cazaţi. Clădirea toată cu uşile camerelor vraişte, coridoarele bântuite de stafii ameţite, ce căutau sprijin în pereţi, bâguind injurături sau bolborosind jurăminte privind abstinenţa totală de la alcool, gălăgie, urlete, cântece tânguitore, acorduri false de acordeon, damigeana uriaşă cu vin din care sunt silit să beau de-a dreptul până ce lichidul roşu se revarsă pe bărbie, pe gât, pe piept. Şi în tot acest infern sau balamuc, o şoaptă, un glas care îmi vesteşte că am fost căutat de aceea care declanşase în mine tot acel elan, în manifestarea acută a bărbatului din mine luptând cu cel mai tare adversar, alcoolul. Ignorând încă o dată atuul acestuia, parşivitatea lui, puterea de a se manifesta exact atunci când crezi că îl domini. Mai eram, oare, în stare să gândesc, îmi mai aminteam oare ceva din tot ceea ce-mi trecuse prin minte cu numai câteva ore în urmă, când o aşteptasem în zadar ? Sunt convins că nu. Mă revăd alergând ca un bezmetic prin curte, printre copacii uzi de ploaia care contenise, sub palida lumină a lunii care se ivise, spre silueta ei. Imbrăţişarea tandră, sarutul nesfârşit, cuvintele fără şir, frazele incoerente, ameţeala şi toate manifetsările de proastă creştere, de lipsă de respect faţă de omul de lângă mine mă fac să-mi simt obrajii arzând. Oare ce s-a întâmplat cu ea ? Cum de a acceptat, văzându-mă în halul în care eram, incapabil să leg două cuvinte, incapabil să mă ţin ca lumea pe picioare, mirosind a băutură, cu pieptul scăldat în vin, mă întreb cum s-a hotărât să mă ia de mână, conducându-mă spre scara de serviciu a blocului în care locuia ? Ştiu că nu aveam decât un gând : trebuia să fie a mea. Atunci ! Mă aprinsesem îngrozitor. Propunerea i-o făcusem direct şi aluzia ei, de o ironie veninoasă, la starea mea mă îndârjise şi mai mult. Scara întunecată, umbrele noastre stercurându-se spre ultimul etaj, nelocuit, camera plină de saltele jilave, mirosind a mucegai, orele care au urmat, ore de vis şi realitate, de ameţeală şi voluptate, de posedare tandră sau sălbatică, de dăruire până la epuizare, de jurăminte în care crezi sincer, ca apoi să le uiţi. Ore… (…) Ploaia, această ploaie care cade necontenit ca la începutul Potopului. In autocar toată lumea tace. Toţi sunt obosiţi, mahmuri, fără energie. Fusese epuizată toată în cursul acelei nopţi de demenţă colectivă. Rezist un timp, privind pe geamul drumul care mă poartă prin sate necunoscute, de câmpie, apoi adorm cu capul pe umărul lui Teo, obsedat de mirosul de ploaie, de haine umede, ce pluteşte în jurul nostru.. Când mă trezesc descopăr un peisaj fantastic. Cât vezi cu ochii, fără nici un dâmb, fără nici un tufiş, câmpie, câmpie nesfârşită. O câmpie neagră, un cer cenuşiu şi între ele un autobuz galben ce poartă în el cincizeci de suflete, ducându-le spre necunoscut… »

In fotografie, eu, în 1985, într-o unitate militară de pe Şoseaua Antiaeriană, Bucureşti

28 comentarii leave one →
  1. 18 Aprilie 2011 12:39 pm

    Abia aştept urmarea.

    • 18 Aprilie 2011 12:51 pm

      Ma bucur!🙂

  2. 18 Aprilie 2011 1:12 pm

    Nu vei scăpa uşor. Când îl vei edita o să vreau un autograf.

    • 18 Aprilie 2011 9:18 pm

      🙂 Desigur!

      • 18 Aprilie 2011 9:20 pm

        Asta era pentru tine, Carmen!🙂

  3. 18 Aprilie 2011 3:00 pm

    Tot in zona Antiaeriana (soseaua ce duce la centrala de la Magurele), am facut si eu armata. Am trecut prin aceleasi clipe de cosmar, fiind detasat la munci agricole , la Bragadiru si apoi la Afumati. Ne-am reintors la unitate pe la sfarsitul lui noiembrie(1989) , rapusi de puteri , dupa o munca, greu de imaginat pentru cei ce n-au trecut prin asa ceva.
    Apoi in decembrie a venit Revolutia . O peroada de care nu mai vreau sa-mi amintesc. Am trait cele mai de groaza clipe, din viata mea…!

    Mult spor incontinuare!

  4. mary permalink
    18 Aprilie 2011 9:55 pm

    Astept cu nerabdare continuarea…foarte interesant

    • 19 Aprilie 2011 2:25 am

      🙂

    • 19 Aprilie 2011 2:26 am

      Mary,🙂

  5. adrian nica permalink
    19 Aprilie 2011 9:04 am

    Bravo mah! E scrisa la „beculete”? (gluma!)… Nush cum ai reusit, dar chiar am avut rabdare sa citesc cap-coada ce ai scris (mare lucru!)…. asta inseamna ca e de bineeee… Imi place!

    • 19 Aprilie 2011 11:09 pm

      Nu e la beculetze! Ce ai? Imi esti dator cu o invitatzie la o bere! Stii, nu?😉

  6. mona permalink
    19 Aprilie 2011 1:04 pm

    Sa ma inviti si pe mine la lansare, si poate mai scrii si un roman de aventuri gen „Aventurile lui Cristian Botez si Cristian Burcioiu”, asa ca Tom Sawyer si Huck.:)

    • 19 Aprilie 2011 11:10 pm

      Da, Mona! o sa scriu si despre burcioiu! ti-e dor de el? :))))

  7. 19 Aprilie 2011 8:51 pm

    Un roman care trebuie neaparat finalizat…..bine ca nu l-ai abandonat de tot! O invitatie la lansare sper sa ne faci asa cum ai facut si invitatia de a citi un fragment din el. Imi place.

    • 19 Aprilie 2011 11:10 pm

      Ramona, multumesc pentru incurajare! Ai rezervat un exemplar cu dedicatzie!🙂

  8. mona permalink
    21 Aprilie 2011 8:31 am

    Ete na de el, de tine,de tine , de tine, de tine , de thineeeeeeeeeeeeee…..:):):):):):):)http://creativemonkeyz.com/roboti/robotzi-s01-e0-tatuaj/

  9. mona permalink
    22 Aprilie 2011 8:13 am

    Sarbatori fericite, Cristi ,alaturi de cei dragi!!! Sarbatori fericite tuturor si sa ne auzim cu bine!!!! Atentie la iepurasi…!!!!

    • 22 Aprilie 2011 10:08 am

      Miltumesc , Mona! Paste fericit si tie!🙂

  10. mary permalink
    22 Aprilie 2011 11:42 am

    Un paste fericit alaturi de cei dragi.. ….. :-*

    • 22 Aprilie 2011 4:58 pm

      Multumesc, Mary! Paste fericit si tie!🙂

  11. 23 Aprilie 2011 7:00 pm

    Abia astept exemplarul cu dedicatie speciala!!! Sa ai sarbatori linistite si fericite!

    • 23 Aprilie 2011 7:19 pm

      Ramona, cu mare drag! Paste fericit!🙂

  12. Maxim Daniela permalink
    25 Aprilie 2011 9:05 am

    • 25 Aprilie 2011 9:27 am

      Daniela, adevarat a inviat!

    • 25 Aprilie 2011 9:28 am

      Daniela, adevarat a inviat! paste fericit!

  13. Maxim Daniela permalink
    25 Aprilie 2011 10:15 am

  14. Maxim Daniela permalink
    25 Aprilie 2011 12:23 pm

Trackbacks

  1. Cristian Botez: Camarazii | Ziarişti Online

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: