Skip to content

Patru poveşti cu animale. Trei, triste. Una, nu.

11 Martie 2012

Tot am vrut, de la începutul anului, să evoc întâmplările prin care am trecut anul trecut, legate de diferite animale, care, într-un fel sau altul, mi-au ieşit în cale. Mai întâi, însă, câteva scurte precizări. Nu sunt genul care să care saci cu mâncare pe la colţurile blocurilor, pentru haite întregi de câini, nu scriu articole pline de revoltă despre „vânătoarea” (în fapt, o activitate perversă, specifică unui abator) de la Balc, nu trimit bani în conturile asociaţiilor sau ONG-urilor care, chipurile, se dau de ceasul morţii de soarta necuvântătoarelor. Dar când văd o vietate, din orice specie şi de orice mărime, aflată în suferinţă sau dificultate, nu pot, în niciun chip, să merg mai departe sau să întorc capul prefăcându-mă că nu am văzut nimic. Am trecut, aşadar, anul trecut prin câteva mici întâmplări de acest gen. Unele tragice(3) şi doar unul cu final fericit.

Căţeluşa

Încep cu cel fericit, căci a fost, cronologic, primul. Era o nesuferită seară târzie de ianuarie. Un frig umed şi pătrunzător, o zăpadă murdară şi bălţi semiîngheţate făceau mersul prin oraş un chin. În drum spre casă, la un colţ de stradă (N. Bălcescu şi C.A. Rosetti) un căţeluş mic, un guguloi de blană neagră ondulată. Îşi făcea drum cu greu prin zăpadă. Scâncea şi se ţine după fiecare om care trecea pe lângă el. Nimeni nu-l băga, însă, în seamă. M-am oprit, l-am privit şi m-am gândit la căţelul meu şi la motan (pe care îl culesesem în 2008 de pe stradă, când nu era mai mare de un pachet de ţigări), care stăteau bine-mersi, la căldurică. M-am hotărât într-o clipită. L-am luat în braţe, iar sufleţelul necuvântător s-a cuibărit imediat la pieptul meu, încercând să-mi lingă faţa. Şi l-am dus în casă. Bruno era confuz şi a preferat să se ascundă într-un colţ. Motanul, sâsâind şi scuipând, s-a urcat pe bibliotecă, de unde nu s-a mai dat jos ore întregi. Între timp căţeluşa, cum avea să se dovedească, hrănită bine, a pus stăpânire pe casă. De-acum, pe scurt. Am ţinut-o trei zile. Am dus-o la veterinar, am deparazitat-o, am spălat-o. După care i-am găsit şi stăpână. Pe Gabriela (ajutor de bucătar la Home Bar, Grădina Icoanei), care stă la casă cu curte, în Bucureştii Noi. Astăzi, Pufi, cum o cheamă acum, e bine, sănătoasă şi iubită.

Delfinul

A doua întâmplare este, pe cât de simplă, pe atât de tragică. De fapt este vorba de constatarea morţii unui pui de delfin. S-a întâmplat la începutul lui iunie, pe plaja din Mamaia. Fusese adus de valuri, probabil, deja mort. A stat acolo ore întregi, în soare, sub privirile curioase ale celor care se plimbau pe plaja, încă neaglomerată. A fost o scenă relativ scurtă. Tăcută şi rece. Dar atât de dureroasă. Îmi închipuiam că, undeva, la nişte zeci de metri de ţărm, mama lui înoată încolo şi-ncoace, căutându-şi disperată puiul.

Pescăruşul

 Două luni mai târziu, eram din nou la Mamaia (am stat mai mult de două luni, adunat, anul trecut la mare). Era cald. Foarte cald. Uşor plictisit de apa caldă şi neclintită, plină de tone de alge enervante, am ales, într-o zi să mă plimb, dincolo de şosea, pe malul lacului. La un moment dat, într-un snop de stuf, văd un pescăruş. Partea din spate era cufundată în apă. Avea aripile desfăcute larg şi făcea eforturi disperate să-şi ţină ciocul deasupra apei. Era epuizat. Cu greu mai puteai zări o sclipire în ochii lui, de un cenuşiu aproape mat. Am luat o lopată de la muncitorii unei vile în construcţie, din apropiere, m-am întins pe bordura malului şi l-am scos afară. L-am aşezat pe betonul încălzit. A avut un singur zvâc încercând să mă apuce de un deget, după care şi-a lăsat capul jos. Labele îi erau albite de la statul în apă. Nu ştiam dacă fusese rănit sau dacă doar era bolnav. Am stat o jumătate de oră lângă el. Pescăruşul îşi dădea sufletul. A murit când soarele era la asfinţit. Întâmplător sau nu, pe deasupra noastră doi pescăruşi au tot dat roată, minute întregi. După care au dispărut în lumina roşiatică a Soarelui.

Dulăul

Ultima întâmplare a avut loc la mijlocul lui octombrie.Un câine, negru şi robust, rănit serios de o maşină, s-a adăpostit sub maşina unui membru al familiei mele. Avea un picior din spate zdrobit complet. L-am dus la veterinari (două cabinete), a fost operat, pierzându-şi piciorul, a stat zile întregi pe antibiotice, l-am dus la un adăpost pentru câini, unde a fost supravegheat şi îngrijit, l-am dus din nou la veterinar, când starea i s-a agravat. I s-a făcut transfuzie, prin bunăvoinţa unei femei cu suflet mare, de la Rottweilerul ei. Zadarnic, Al Capone, nume dat de o doctoriţă, medic veterinar, s-a stins. Încercarea noastră de a-l salva a durat două săptămâni. Dintr-un dulău fioros, Al Capone devenise un uriaş blând, cu ochii trişti. Ştiu că a suferit, dar în ultimele lui zile a fost înconjurat de oameni care au făcut tot ce s-a putut face pentru a-l ţine în viaţă.

Un căţel, un delfin şi un pescăruş au murit. O căţeluşă a fost salvată. Nu vreau să trag nicio concluzie. Nu vreau să scot la iveală vreo pildă, vreo morală. Este ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Important este, zic totuşi, cum şi cât ne implicăm în toate aceste poveşti.

Fotografii: Cristian Botez

Anunțuri
6 comentarii leave one →
  1. 30 Decembrie 2012 9:33 am

    Ma numesc Dumitrescu MIOARA, din în Turnu Măgurele, str.Nicolae Bălcescu, bl.C6, ap.9, Teleorman, telefon 0745343051 .
    În ANUL 2011, am fost operata la Spitalul Bagdasar Arsenie, de Prof.Dr. V.CIUBOTARU si Dr.TATARANU, care si-au aratat priceperea în neurochirurgie.
    RESPECTUL Nostru!
    August 2011-operatie meningiom de Creasta sfenoidala,
    Octombrie 2011-montare drenaj cranian fara Valva,
    Noiembrie 2011-incercare de rezectie tumora cerebrala de trunchi, datorita pozitiei nereusita.
    Noiembrie 2011-incercare Gamma Knife, nereusita DIN aceleasi motiv.
    Durata de viata 2-3 Luni Maxim.
    Cu sacrificii Enorme, am ajuns la tratament în Turcia, la o clinica de tratament oncologic cu dispozitivul BEAM TRUE.Acest lucru a fost posibil prin ajutorul dumneavoastra si al unui OM DEOSEBIT(nu cred ca necesita divulgarea numelui acestui binefecator)
    Dupa terminarea tratamentului, tumora sa retras de 75%, starea sotiei s-a imbunatatit si totul a fost bine pânã in noiembrie 2012,cand tumora a inceput sa creasca.
    Din nou ,plecam in Turcia si urmam Primul ciclu cu Avastin, urmand ca ciclul 2 si 3 SA IL facem în România. (11 ianuarie si 1 Februarie 2013).Necazul,aici intervine in Romania ,nu se trateaza aceste tumori cerebrale cu AVASTIN si aici avem nevoie de sprijinul dumeavoasta.Pentru noi cronometrul déjà merge sip e 11 ianuarie trebuie sa facem tratamentul.
    Si totusi chiar daca suntem cu acesta boala,trebuie sa traim si sa luptam.In ROMANIA nu se recomanda acest medicament ,cu explicatia ca beneficiile sunt mai mici decat reactiile adverse induse de tratamentul cu acest medicament.Totusi exista o sansa de a stopa dezvoltarea vaseleor de sange care alimenteaza tumora.
    Peste tot, usi Inchise si nimeni Nu raspunde la telefon.De sarbatori, totusi Nu TREBUIE sa murim!
    De mers de in Turcia Nu avem posibilitatile Financiare, TOATE aceste tratamente ne-au secatuit si DIN Punct de vedere psihic si Financiar (2 Luni de tratament în Turcia, plus controale Alte tratamente si) neavand optiunea acestui tratament în România (TRUE. BEAM-RADIOCHIRURGIE, RADIOTERAPIE.IMRT-pana acum am cheltuit peste 30.000 euro-mare parte din aceastã suma fiind donate de acel OM CU SUFLET SI INIMA DEOSEBITA-caruia ii multumesc din nou pe acesta cale)
    Avem nevoie de ajutorul dumneavoastra.Pentru cele doua cicluri de tratament avem nevoie-11 ianuarie-4500 euro si pentru 1 februarie -4500 euro.
    Moartea UNEI persoanse , chiar daca ESTE Nu o personalitate, pentru mine si Copilul Nostru chiar ESTE o personalitate.PENTRU Lupta Dusa ÎN ACESTI 2ANI DE SUFERINTA , SPITALE SI DE .cele 3 operatii.
    Si vindem apartamentul nostru -3 camere pentru a putea face tratamentul.DACA PUTETI,CREDETI IN SANSA UNEI MAME DE A-SI VEDEA COPILUL CRESCAND,DE A-I DA O SANSA LA VIATA,AJUTATI-O PRINTR-O SUMA CAT DE MICA IN CONTUL:
    RO64RNCB0318016948230001 BCR ALEXANDRIA,
    DUMITRESCU MIOARA

    Cu stima si respect
    O FAMILIE NEFERICITA!Sa va dea DUMNEZEU, SARBATORI FERICITE, TUTUROR ROMANILOR.
    VENITI CAND VRETI ,SA VEDETI DRAMA UNEI FAMILII DIN ROMANIA 2012

    • 15 Iunie 2013 3:36 am

      Acum am văzut mesajul! O să încerc să îl redirecţionez spre oameni care v-ar putea ajuta! Dumnezeu să vă dea sănătate! 🙂

  2. 11 Iunie 2013 6:20 pm

    super e povestea cu dulaul

    • 15 Iunie 2013 3:33 am

      🙂 Dar foarte tristă!

  3. delia permalink
    20 Septembrie 2014 12:40 am

    Ce trist!Sigur ca sunt o iubitoare de animale care ar face multe eforturi sa salveze viata unui animal.Am doar 10 ani nu pot sa fac nimic pentru betele animale care sufera foarte mult chiar in acest moment peste tot in lume.Si inca o prolema este mama mea care ii este mila dar nu face nimic sa salveze viata bietului animal.As vrea ca animalele sa nu mai sufere atat.Doar o simpla poveste,un film,o vorba poate sa ma afecteze foarte tare si ma face sa plang.

    Toata lumea sa ajute un animal fara aparare care are nevoie de ajutor!!!!

    Ajutați animalele indiferent de obstacole!!!!!

  4. 22 Octombrie 2014 8:59 pm

    Dintre toate animalele pescarusii si celelalte pasari,ma sfasie de durere.Amaraciune in suflet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: