Skip to content

Un articol (para)filosofic, scris în cazarmă, în 1985, despre Abstracţia Absolută :)

21 Iulie 2012

Am scris acest articol, cu pretenţii filosofice, pe 3 iulie 1985, pe când aveam 19 ani. Şi aş vrea să fie citit, privit ca atare.🙂 Eram militar în termen şi mă pregăteam pentru cel de-al doilea examen de admitere la Drept, după ce, cu un an în urmă, la terminarea Liceului „Spriu Haret”, picasem cu media generală 7.00 (profesorii mei de Filosofie şi Economie politică .i-ai spus că am avut lucrări de 9 şi ceva; dar nu am ştiu atunci că mai bine de 30 la sută din locurile facultpţii erau rezervate angajaţilor MAI şi activiştilor de partid). În fine. Iubeam filosofia şi eram un admirator al lui Platon (lumea ca o Mare Idee), Kant şi Nietzsche, dar, recunosc, mă atrăgea şi materialismul dialectic (era destul de atractiv). Am decsoperit, prin „tonele” de arhivă sentimentală depozitate în casa mamei, aceste câteva foi galbene. Textul poate părea uşor confuz, dar este incocent. Şi nu pot să nu fac o paralelă între preocupările celor mai mulţi tineri din ziua de azi şi cele ale celor mai mulţi din acea vreme.

Abstracţia absolută

Autor: Cristian Botez, 3 iulie 1985

Sunt prizonierul conştiinţei sau stăpânul ei?

Limbajul subjugă, dictează sau este un instrument?

Sunt zeu sau biet scalv nebun?

 

Ideea conform căreia conştiinţa umană este capabilă de a abstractiza nu este ea însăşi o abstarcţie? Faptul că ideea de abstracţie este o abstracţie, nu este însăşi dovada abstracţiei potenţiale a abstracţiei absolute?

Dar dacă ideea de abstracţie fiind o abstracţie devine:

                             -nepotenţială?

                             -nefuncţională?

                             -nejustă?

Acceptând posibilitatea abstractizării potenţiale, definite, abstracţia devine categorie corectă, reală. Abstracţia depăşeşte cadrul realităţii, surclasându-l, fiindu-i superioară, însă nu se desprinde de acesta, cel puţin din două motive: unul, pentru că ia naştere pe baza proceselor gândirii, care au suport material. Al doilea, pentru că tratează categorii ale realităţii.

Abstracţiile sunt superioare realităţii prin modul de tratare, contemplare, de organizarea a realului, dar sunt supuse unor limite indestructibile, care le reţin în sfera realităţii determinate.

Omul nu-şi poate închipui „neînchipuitul”, nu îşi poate imagina ceva care să nu-şi aibă cât de puţin sursa de inspiraţie în ceea ce a simţit şi a gândit anterior. Abstracţia în forma ei absolută nu există.

Categoria de abstracţie absolută poate fii acceptată dintr-o perspectivă mai puţin exigentă, ca posibilitate, şi asimilată doar în expresia ei lingvistică-Abstracţie absolută.

În cazul în care admitem că a luat naştere o abstracţie în totalitate nouă, ce n-a făcut uz de nimic ştiut, experimentat, bănuit, chiar, automat abstracţia absolută devine abstracţie comună, ordinară, pentru că devine reală, expresie a conştiinţei.

 

Abstracţia absolută există numai ca Posibilitate.

 

Posibilitatea abstracţiei absolute este Abstracţia absolută! Existând această posibilitatea abstracţiei absolute există şi abstracţia absolută. Dar, vai, din moment ce spunem că Abstracţia absolută există ca Posibilitate şi este prezentată sub forma de Abstracţie absolută, nu înseamnă aceasta că, atât în conţinut, cât şi ca formă, este parte integrantă a Realului? Prin faptul că este gândită, titularizată, comentată, scrisă, nu înseamnă că face parte din câmpul realităţii?

Concluzia e unică. Abstracţia Absolută există, EXISTĂ, dar numai atunci când nu este gândită, când nu se ştie nimic de ea, când este uitată, lăsată în sfera ei de existenţă, în sfera Negândului.

Abstracţia Absolută, în această accepţiune, poate fi un criteriu, o idee, un principiu pe baza căruia să ia naştere teorii explicative ale existenţei şi ale neexistenţei. Se pot face apropieri ŞTIINŢIFICE, determinate ŞTIINŢIFIC, explicate ŞTIINŢIFIC între cele două lumi, ale existenţei şi neexistenţei. Paralelismul lor interferent, secant, complementar, suplementar, poate fi dovedit. Se poate dovedi, astfel, uniunea lor, faptul că sunt guvernate de geometria multiplă aplicată haotic de o lege strictă…

PS: Fotografia e din iarnă, evident.🙂

One Comment leave one →
  1. 19 August 2012 5:21 pm

    Ooops…Ce „reteta”, dragule…:) Avem nevoie de bucatari iscusiti aici pentru a o scoate la capat fara a face confuzie intre ingrediente, cantitati si timp de coacere!😉
    Si mai ales intr-o lume in care produsele congelate sunt la moda.😉🙂
    Si cum in asta lume sunt multi carora le convine (sau asa s-au nascut )sa aiba ” neganduri”, ma determina sa cred, totusi, ca abstractia absoluta exista!😉
    Place!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: