Skip to content

Your Alert Header

Your alert message goes here.

Copiii Revolutiei. Raniti, infirmi si uitati

27 Decembrie 2017

Republic, in memoria eroilor, cei adevarati, ai Revolutiei din Decembrie 1989 un articol care a aparut in “Evenimentul zilei” in 1997, sub semnatura mea si a lui Bogdan Radulescu cu care faceam echipa la acel moment, despre Ingrid Irina Ioan, o fetita care a fost atinsa, in noaptea de 22 spre 23 Decembrie 1989, de un glont ratacit, in timpul schimburilor DSC_3827DSC_382922552602_10212721376163751_6703714058639582045_n14725745_10209417074878284_2673119226738435010_n24131543_10213022230084911_543794338498628296_n15977272_10210163728344154_4554230391580494166_n16864322_10210566922103746_2615206054367777809_nde focuri din fata fostului sediu al Ministerului Apararii Nationale.

Ingrid, acum Ingrid Ioan-Sanders, traieste in S.U.A de ani buni, pe coasta de vest, si-a desavarsit studiile Copiii Revolutiei

Raniti, infirmi si uitati

 

Copiii Revolutiei

Raniti, infirmi si uitati

Text: Cristian Botez si Bogdan Radulescu

Fotografie: Cristian Botez(cea din ziar) si fotografii din arhiva personala Ingrid Ioan-Sanders

 

Mii de indivizi care nu au participat nici in cea mai mica masura la Revolutie, ba, unii dintre ei, chiar opunandu-se acesteia, s-au invartit de titlul de “Luptator in Revolutie”. De partea cealalta, victimele. Cei care intr-adevar au luptat, cei care au fost ucisi, raniti… Oameni, tineri cei mai multi dintre ei, carora nu li s-au recunoscut intru totul drepturile. Tineri, copii la vremea aceea, multi dintre ei raniti, infirmi acum, carora istoria le-a ramas datoare.

Ingrid Irina Ioan a fost impuscata cu un glont exploziv

In miezul noptii de 22 Decembrie 1989, Ingrid Irina Ioan, atunci in varsta de 12 ani, a fost impuscata in piept cu un glont exploziv de tip dum-dum, in apartamentul parintilor ei situat vizavi de sediul fostului Minister al Apararii Nationale din Drumul Taberei.

Dupa ce, impreuna cu parintii si cu sora ei, Francisca, mai mare decat ea cu trei ani, a ascultat mesajul lui Ion Iliescu in care acesta anunta ca e libertate, ca romanii au castigat si ca totul e bine, s-au instalat cu totii, pe intuneric, intr-una din camerele care dadeau spre ministerul Apararii. Ca sa vada “artificiile” ce tocmai explodau in fata blocului. Era vorba de fapt de o adevarata ploaie de gloante trasoare, iscata ca din senin. “Nu-mi place ce se intampla”, a spus mama fetelor. Si parasesc camera. Mai putin Ingrid care, fascinata de luminile care sagetau intunericul, zaboveste in fata ferestrei. Cateva clipe mai tarziu se aude un prelung si sfasietor “Mami, mami! Am fost impuscata!” Mama se intoarce in camera crezand ca Igrid glumeste. Imaginea fetitei rasturnata pe spate o scoate din minti. Se repede spre copila. Ingrid avea o gaura mare si urata in partea dreapta a pieptului, iar din gura i se prelingea un firicel de sange. Femeia izbucneste instantaneu in plans. Francisca, la fel. Tatal, aproape ca se da cu capul de pereti. Tremurand, mama isi ia copila ranita in brate. “Mami, mami, am fost impuscata!”. Priveste chipul usor surprins al lui Ingrid si simte ca intreaga lume se goleste de aer, de zgomote, de tot, de toate… Si firicelul acela de sange, care nu se mai opreste… Ingrid are puterea si spune, aproape soptit, “stati linistiti, iubitii mei! Totul o sa fie bine!”.

Peste ani, Ingrid isi aminteste. “Eram in fata ferestrei. Mama mi-a zis sa iesim din camera, dar eu am mai stat putin. M-am intors spre stanga si atunci am simtit zdruncinatura. M-am prabusit. Nu am simtit durere. Nu am lesinat.Am realizat doar ca am fost impuscata. Stateam pe spate si vedeam luminile trasoarelor. Am strigat-o pe mami…”

“Mi-au masat inima in maini si am revenit la viata”

Ingrid are acum(in 1997 n.r.) 19 ani si este o bruneta frumoasa. Are un zambet dulce, iar spiritul ei te cucereste. In urma impuscaturii din acea fatidica noapte, sufera de paraplegie spastica, fiind imobilizata intr-un carucior. Nu va mai putea merge niciodata. Cu o privire plina de seninatate si detasare isi continua relatarea in fata reporterului. “Ai mei m-au urcat in masina si,printre gloante, am ajuns la Spitalul Municipal(actualul Spital Universitar de Urgenta, n.r.).Dacia noastra era ciur de la tirurile de gloante. Nu stiu cum am scapat. Am fost constienta pana m-au pus pe masa de operatie. Apoi au inceput sa taie…”

Fara sa faca mai intai o radiografie pentru localizarea glontului, chirurgii i-au extirpat o jumatate din plamanul drept, care fusese pur si simplu sfartecat de explozia glontului. Apoi au descoperit plumbul. Atinsese coloana si se oprise in spatele inimii. Ingrid: “In timpul interventiei mediciii au iesit de vreo trei, patru ori afara spunandu-i mamei ca am murit. Mama se ruga de ei plangand sa mai incerce si ei reveneau la mine. Mi-au luat efectiv inima in maini si mi-au masat-o pana am revenit la viata. Intr-un tarziu, i-au spus mamei ca am scapat cu viata, dar ca voi ramane decerebrata. Arat eu a decerbrata? S-a spus, mai tarziu, ca daca se intervenea in timp util pe coloana, acum eram O. K.”.

Ingrid a stat cateva zile la Municipal, timp in care s-a ales cu o infectie la plamanul operat. A fost trimisa, dupa aceea, la Spitalul Filaret. Apoi la Spitalul, pe atunci, nr. 9. Si din nou la Filaret. “De fapt”, spune Ingrid strangand din dinti, “nu voiau sa mor la vreunii dintre ei”.

Ingrid a supravietuit datorita medicilor finlandezi

In urma unui S.O.S. de catre Crucea Rosie Internationala, Ingrid a fost preluata de medicii de la Spitalul Universitar din Helsinki, Finlanda. Pe 8 ianuarie 1990, insotita de mama sa, era imbarcata intr-un avion, cursa charter, cu destinatia Helsinki. A doua zi a fost operata de medicii finlandezi. Ca urmare a infectiei contractate la plamanul drept in spitalele romanesti finlandezii au fost nevoiti sa-l extirpe total. La coloana nu se mai putea insa interveni. Ingrid a stat opt luni in Finlanda. Patru la Spitalul Universitar, patru la un centru de recuperare fizica. “Ii iubesc pe oamenii aceia. Am simtit atata caldura si dragoste din partea lor… Practic, le datorez viata. Viata pe care nu am vrut nicio clipa sa o pierd. Indiferent cum ar fi urmat sa o traiesc.”, spune Ingrid cu un zambet senin pe chip.

Cand Ingrid a solicitat o locuinta Primariei Sectorului 6, i s-a raspuns: “Mai asteptati”

Dupa ce s-a intors in tara, Ingrid Irina Ioan a intrat in circuitul, dirijat de noile atuoritati ale statului, ale ”luptatorilor si ranitilor din Revolutia romana”. Pana sa implineasca 18 ani nu a beneficiat cu adevarat de drepturile care i s-ar fi cuvenit. Apoi a primit “gratuitate pe mijloacele de transport in comun”. Aceasta in timp ce, practic, din cauza barei din mijlocul usilor tramvaielor, autobuzelor sau troleibuzelor nu putea sa urce cu caruciorul de invalid, iar insotitorul nu beneficia de aceasi gratuitate, cum, dupa bunul simt, ar fi fost normal.

Anul trecut(1996, n.r.), impreuna cu alti raniti ais Revolutiei, infirmi pe viata, au fost primiti de Ion Iliescu, in acel moment, inca presedintele tarii. Tinerii infirmi au cerut sa fie ajutati sa-si procure cate un autorism Dacia, care le-ar fi usurat mult viata. Iliescu a zis, balmajit: “ Da, bine. Dar nu stiu ce comisie, nu avem fonduri…”. Ingrid a solicitat, apoi, Primariei Sectorului 6, o locuinta. Avea tot dreptul. Raspunsurile functionarilor au sfidat bunul simt. “Nu ati fost inregistrata”. “Mai veniti pe la noi”. “Mai asteptati”. Ingrid s-a revoltat. “Cat? Inca sapte ani? Vreau sa-mi intemeiez o familie! Daca vreau, pot sa am si cinci copii!”. Si in spatele zambetului ei trist se simt lacrimi strivite.

De un an de zile Ingrid preda informatica unor copii din clasela III-VIII, la un Centru de calcul infiintat printr-un program Phare, in colaborare cu scoala nr. 134. “Ii iubesc pe copiii carora le predau. Si ma iubesc si ei. Odata am tipat la ei pentru ca nu invatasera. A doua zi mi-au adus cu totii flori…”.

La sapte ani de la Revolutie, Ingrid Irina Ioan, ca si ceilalti copii si tineri raniti in timpul acelor evenimente, acumi infirmi pe viata, asista cu un anumit fel de intelegere la ceea ce se intampla in jur. La mascarada tonelor de certificate de “revolutionar” date aiurea si pe bani multi sau interese, la jocul acordarii de case, grade, functii si onoruri celor care, desi au fost infranti, chipurile, in Revolutie, au castigat. Si poate, in sufletele lor de copii, de tineri, care vad toate acestea, exista iertare.

Dar de ce trebuie tolerata la nesfarsit ticalosia?

 

 

 

 

Anunțuri

Masacrul studentilor de la Academia Tehnica Militara din noaptea de 22 spre 23 Decembrie 1989

22 Decembrie 2017

Evenimentele tragice ale Revolutiei

Masacrul studentilor de la Academia Tehnica Militara din noaptea de de 22 spre 23 Decembrie 1989

Text si fotografii: Cristian Botez

 

In toiul noptii dinspre 22 spre 23 Decembrie 1989, 126 de studenti ai Academiei Tehnice Militare, imbarcati in sase autobuze, erau trimisi sa apere Ministerul Apararii Nationale, situat pe atunci pe Soseaua Drumul Taberei. Martori la eveniment au declarat ca la camera Ofiterului de Serviciu se primeau repetate apeluri telefonice prin care se cerea ca tinerii militari sa vina sa sustina trupele din Ministerul Apararii, care ar fi fost atacate de teroristi.

Pana la acest moment, in Academie au mai avut loc doua evenimente dramatice. In data de 21 Decembrie, dupa declansarea revoltei in fata fostei cladiri a Comiteteului Central al P.C.R, in urma mitingului organizat de Nicolae Ceausescu, la Academia Tehnica Militara si-a facut aparitia un civil, care s-a prezentat ca revolutionar si care a cerut imperios ca sapte voluntari sa-l insoteasca intr-o misiune de capturare a sefului Securitatii lui Ceausescu, generalul … Nuta. Cei sapte au fost , de fapt, numiti direct de catre superiorii lor, printre ei numarandu-se si studentul in anul al V-lea, Adrian Fitarau, in prezent inginer colonel, profesor la Academie. Cei sapte au refuzat in cele din urma sa plece in momentul in care li s-a spus ca vor primi pentru misiune doar pistoale si nu AKM-uri, pistoale militare. “Nu plecam doar cu sanse gloante la noi”, au zis toti. In cele din urma, civilul misterios s-a retras, identitatea sa ramanand un mister si acum, cel putin pentru tinerii militari de atunci. In schimb, in seara spre noapte a zilei de 21 Decembrie, studenti ai Academiei au fost pusi de paza de-a lungul gardului unitatii, din zece in zece metri, pentru contracararea unui presupus atac asupra Academiei. Toti au avut convingerea ca au fost expusi in mod voit pentru a deveni tinte vii, mortile lor urmand a servi intereselor noii puterii care abia se instalase in Romania.

La miezul noptii de 22 Decembrie s-a transmis ordin de imbarcare a studentilor, cu destinatia Ministerul Apararii, din Drumul Taberei. Ordinul direct a venit de la comandantaul adjunct al Academiei Tehnice Militare, generalul locotenent Ion Angheloiu, decedat intre timp, care, la randul lui, primisese  ordin de la comandantul Academiei Militare Generale general locotenent Gheorghe Logofătu, în baza ordinului şefului Direcţiei Operaţii din M.St.M. generalul locotenent P. Eftimescu.

Ordinul prim ar fi venit, insa, de la generalul Nicolae Militaru, dovedit agent GRU, Securitatea Militara a URSS, proaspat numit ministru al Apararaii Nationale, dovedit, ulterior, unealta militara a lui Ion Iliescu, autoimpus ca sef al statului. Toti cei 135 de studenti, din anul I si II si-au luat armamentul in primire , dar cand s-au dus la magazie sa ia si munitia aferenta, li s-a spus ca nu e cazul. Au protestat si in cele din urma au primit incarcatoarele cu munitie de razboi. In jurul orei 1, dupa miezul noptii, dupa un traseu urmat pe  bulevardul Tudor Vladimirescu, soseaua Panduri, bulevardul Drumul Taberei s-au oprit in dreptul intrarii în sediul MApN.

Autobuzele au tras pe dreapta, vizavi de Centrul de Calcul al MApN. Atunci s-a declansat urgia. Primul impuscat a fost soferul primului autobuz. Studentii militari au coborat de-a valma, in cateva clipe. Martorii supravietuitori spun ca la inceput s-a tras foc cu foc dinspre blocurile cu patru etaje, de vizavi de minister, langa care oprisera. Apoi s-a tras, la foc automat din directia Centrului de Calcul al Minsterului Apararii Nationale. Cinci tineri au fost ucisi atunci. Sublocotenenții post-mortem Pintea Ciprian, Franga Eugen, Pătcaș Ioan, Bucur Cristian și Dumitraș Ștefan. Si alti opt au fost raniti. Locotenenții Pol Romulus, Bota Marius, Huțanu Vasile, Sușman Dan, Popescu Cristian, Lupu Sorin, Dumitrache Valentin și Tihon Valentin.

Studentul de atunci, Ion Ciucan, care a facut parte din efectivele deplasate la Ministerul Apararii Nationale, acum ofiter in rezerva, isi aminteste: “

 

 

Nebunia a durat mai bine de o ora. Studentii s-au raspandit prin blocurile din jur, cele cu patru etaje, si acum marcate de gloantele care au fost trase asupra lor. Este vorba de blocurile A1, B3 si A2. Unii s-au retras in spatele blocurilor. Era evident ca o parte din din conducerea Ministerului nu stia ca studentii fusesera trimisi acolo. Ulterior s-a dovedit ca a fost o alta diversiune organizata de cei care acaparasera Revolutia, pentru a-si justifica instalarea directa la conducerea tarii. Abia dupa aproximativ doua ore s-a stabilit un contact corect intre cele doua parti si portile ministerului s-au deschis pentru studentii militari.

Extrase din raportul Comisiei senatoriale care s-a ocupat de acest caz

“Detaşamentul a fost constituit din Compania a 4-a comandata de col.ing. Constantin Gheorghe având un efectiv de 215 studenţi şi Compania a 5-a comandată de col.dr.ing. Papuc Viorel având un efectiv de 132 de studenţi. La aceste efective se adăugau şi 13 ofiţeri cadre. Înaintea plecării spre sediul M.Ap.N. gl. Angheloiu a precizat subordonaţilor itinerarul de deplasare, respectiv: Bdul. Tudor Vladimirescu, Şos. Panduri, Bdul Drumul Taberei, intrarea în sediu având loc pe la punctul de control situat vis-a-vis de Complexul Orizont.

Comisia Senatorială constată că privind cooperarea, asigurarea tehnică, materială şi logistică, semnale de recunoaştere, caracteristici de lucru pentru mijloacele de legătură, nu au fost precizate şi nici nu s-a numit un şef al întregului detaşament.

Pusă în mişcare, coloana de şase autobuze cu studenţi a ajuns în jurul orelor 0100-0115 în faţa Centrului de Calcul al M.Ap.N., oprindu-se la aproximativ 100 m de intrarea în M.Ap.N. datorită deschiderii focului asupra ei din Centrul de Calcul.

Intensitatea focului a determinat debarcarea precipitată a studenţilor şi adăpostirea acestora în zonă luând poziţii de tragere între blocurile Al, A2 şi B3, iar alţii s-au adăpostit pe scările şi holurile blocurilor. Reacţia studenţilor a fost haotică, ripostând cu foc în toate direcţiile. Adăpostirea pe partea blocurilor s-a produs nu datorită tragerilor dinspre minister, ci datorită faptului că autobuzele circulau pe partea dreaptă, deci foarte aproape de blocuri şi de spaţiile verzi, iar uşile autobuzelor s-au deschis tot pe această parte. După intervenţii repetate, studenţii au putut fi recunoscuţi şi introduşi în incinta ministerului, însă rezultatul acţiunii a fost tragic. Au fost ucişi 5 elevi şi răniţi alţi 8.

Tragicul eveniment a putut fi posibil şi ca urmare a faptului că la stabilirea itinerariului nu s-a ţinut seama de situaţia conflictuală din zonă începând din seara de 22 decembrie 1989. Absenţa unor legături de conducere şi cooperare cu grupa operativă ce conducea apărarea M.Ap.N. şi cu forţele din dispozitiv precum şi lipsa de măsuri preventive pentru a evita incidentele.

Interpretarea greşită a intenţiilor celuilalt coroborată cu deficienţele amintite anterior au determinat apariţia acestei erori profesionale.

Iată extras din declaraţia col.dr.ing. Papuc Florinel: „… Se pare că focul s-a executat dinspre Centrul de Calcul (maşinile fiind în mers nu aveau cum să fie auzite tragerile teroriste care aveau un zgomot mult mai redus ca amplitudine – n.n.)… În momentul următor cu studenţii prin salturi scurte şi târâş … militarii care asigurau paza ministerului au solicitat parola. Fără să le fi spus parola, deoarece nu o primisem. … pe baza afirmaţiilor noastre că suntem de la Academia Militară ne-aţi permis intrarea. Cred ca nu toţi apărătorii M.Ap.N.-ului au cunoscut faptul că urma să sosim… „.

Trebuie remarcat că la deficienţele de conducere şi organizare se mai adaugă şi starea de spirit tensionată, rezultatul incidentelor anterioare şi a acţiunilor teroriste.

Iată extras din declaraţia srg. Bocanu Liviu: „… Când a început debarcarea s-a tras asupra noastră foc cu foc după care s-a trecut la foc automat … Cele foc cu foc nu ştiu de unde s-au tras, dar în momentul în care s-a tras foc automat, acesta era din zona ministerului…”

Studentul Manolescu Marius: „… Când am ajuns în faţa M.Ap.N. -ului am observat că autobuzul din faţa noastră a luat foc undeva în partea din spate. Autobuzul nostru a depăşit şi a oprit în faţa blocurilor situate vis-a -vis de M.Ap.N. Am debarcat… Am constatat cu surprindere că se trăgea în noi dinspre minister. Am convingerea că cei de la anumite nivele de comandă nu au ştiut că venim…”.

Col.ing. Rodin Constantin susţine că primele focuri ar fi fost trase din blocul de locuinţe B.3.: „…Fiind primiţi cu foc … am fost obligaţi să coborâm şi să ne adăpostim … în această poziţie s-a executat foc atât dinspre sediul Centrului de Calcul al M.Ap.N., precum şi din blocul B3 (probabil de la etajele superioare ale acestuia) …”

Din declaraţiile locatarilor rezultă că au fost identificate persoane ce au deschis foc către localurile M.Ap.N. Aceste trageri au întărit convingerea în rândul apărătorilor că sunt atacaţi de forţe teroriste.

Din  declaraţiile numitei Cosma Viorica, locatară în blocul A2 rezultă că la data de 22 decembrie 1989 către seară, spaţiul verde dintre cele două blocuri amplasate peste drum de M.Ap.N. a fost ocupat de un grup de persoane tinere care, din raţiuni necunoscute au deschis foc asupra ministerului. „ …  La data de 22 decembrie 1989 … nu se întunecase încă .. am remarcat privind pe geamul de la bucătărie prezenţa unui grup de tineri în spaţiul verde din  faţa noastră, respectiv în porţiunea dintre blocul nostru şi blocul A2 … Erau 4-5 persoane …Distanţa  dintre mine şi ei era în jur de 20-25 m, poate şi mai aproape Mi-a atras atenţia că unul dintre ei era îmbrăcat într-o geacă albă, imaculată. Păreau în vârsta  de 20 de ani …Erau tunşi cam la fel … Toţi erau înarmaţi. S-au deplasat lângă colţul blocului şi au început să tragă După ce au tras au fugit imediat în spatele blocului … Atunci a intervenit soţul meu care a strigai la ei după geam:   < Potoliţi-vă, mă ! Ce dracu faceţi !   Unul dintre ei s-a răstit la noi si ne-a spus să intram în casă, să închidem geamul că ne trage un glonte în cap. A mai adăugat şi o înjurătura … Văzând despre ce e vorba, ne-am retras în  casă   Când au tras aceştia, cei de peste drum militarii, au ripostat …A doua zi l-am văzut pe cel cu geaca alba. era mort…”. “

 

Procurorul militar Mihai Popov a stabilit, in 1995, ca in acest caz nu exista niciun vinovat

In luna octombrie 1995, lt.col. magistrat  Mihai Popov, pe atunci adjunct al sefului Parchetului Militar de pe langa Curtea Militara de Apel, a dat solutia finala in dosarul 1059/P/1991 privind 16 morti si 19 raniti, produsi ca urmare a „incidentelor” din perioada 22 – 24 decembrie 1989 din zona Ministerului Apararii Nationale. Procurorul militar Mihai Popov a dispus urmatoarele: „In dosarul nr. 1095/P/1991 privind evenimentele in care au fost angajate DT 2 PST din UM 01171 Buzau, efective din Regimentul de Garda, studenti si cadre din Academia Tehnica Militare, precum si cadre active din UM 0620 (USLA), soldate cu pierderi de vieti omenesti si cu ranirea grava a mai multor persoane – nu se incepe urmarirea penala”.

Anul acesta, la 27 de ani de la acele tragice evenimente Academia Tehnica Militara a organizat o ceremonie comemorativa si s-a tinut o slujba de momenire a eroilor acelei nopti la monumentul funerar ridicat in memoria unuia din cei cinci studenti ucisi vizavi de fostul Minister al Apararii. In decursul anilorLocuitorii cartierului Drumului Taberei, ca si toti ceilalti trecatori din zona au intors capul, odata sau de nenumarate ori, spre crucea de marmura alba, intotdeauna imbracata in flori si luminata de lumanari spre aducere aminte, cruce pe care este gravat numele locotenetului postmortem Ciprian Pintea. Au fost prezenti comnadantul Academiei Tehnice Militare colonel Iulian Vizitiu, adjunctul acestuia, colonel Pamfil Tomoiag, camarazi ai celor ucisi, printre care Ion Ciucan, in prezent ofiter in rezerva, colonelul Adrian Fitarau-director executiv al A.T.M. colonel in rezerva Cristian Mihalache si nu in ultimul rand generalii in rezerva Constantin Bodin, Ion Codreanu si Florinel Papuc.

Noaptea de 21 spre 22 Decembrie 1989. Atunci s-au petrecut toate acestea. A doua zi, pe 23 decembrie seara avea sa se petreaca o alta oroare. Masacrul luptatorilor antiteroristi de la USLA. O clica de criminali care pusesera mana pe tara comandase SANGE!

 

 

 

DSC_3613

DSC_3729DSC_3727DSC_3744DSC_3584DSC_3803

Cum am ajuns ziarist. La 11 ani am decis sa fac asta.

23 Noiembrie 2017

De ce am ales sa fiu ziarist. La 11 ani!

988849_10201715372033624_82810825199273302_nAm fost inscris la scoala la 7 ani, dar stiam sa scriu si sa citesc de la 5. Stateam saptamani intregi la bunicul meu din Otelu Rosu, judetul Caras-Severin, iar verisoara mea, Corina, care era mai mare cu doi ani, ma lua cu ea la scoala. Stateam in ultima banca si invatam ce invata ea. Si colegii ei. Eu am trecut peste faza cu bastonase si o-uri, din acest motiv am avut un scris urat. Abia dupa 20 de ani mi-am “reglat” caligafria(in stil propriu, oricum). La 9 ani citeam, in afara de cartiile copilariei, Zaharia Stancu si Darwin. Printre altii. Celorlalti colegi de varsta mea le paream ciudat. Apoi am descoperit ziarele. Cum? Bunica ma trimitea sa-i cumpar “Romania libera”(peste ani, in 1991, acolo aveam sa-mi incep, daca mi se permite, cariera in presa). Iar dupa amiaza, “Informatia de pranz”. “Aflam de la Militia Capitalei” devenise rubrica mea preferata (de aici, probabil, si aplecarea ulterioara, ca ziarist, spre criminalistica).
Pana la 7 ani am copilarit in cartierul Primaverii(unde m-am si nascut), fara avea nicio legatura, nici pe departe, cu nomenclatura comunista. De aia ne-au si mutat de acolo, la un moment dat! In 1972 am ajuns pe Calea Grivitei, intr-un apartament nou. In Chibrit, cum i se spune(a) zonei. La patru statii de tramvai de Stadionul Giulesti, fieful echipei mele de fotbal de suflet RAPID. Aici am dat cu nasul de fotbal, ca sa zic asa, si nu altfel. Desi la scoala faceam rugby, minunat sport!!!(Scoala Genarala nr.175, de pe strada Lainici nr.2, era singura din tara care avea in programa RUGBY si teren profesional, la standarde profi, cu buturi, cu tribune(mici) ), am fost atras de fotbal.
La un moment dat, pe la 10 ani, am descoperit emisiunea de sambata/duminica, la radio, “Fotbal, minut cu minut”, moderata de legendarul crainic radio Gheorghe Minoiu. Pe atunci meciurile din Divizia A se desfasurau toate in aceasi zi, la aceasi ora! Ma asezam in varful patului cu un caiet in mana si un pix sau creion, si ascultam transmisiunile. Notam minutele cand se marcau goluri, faze mai aprige, comentarii ale crainicilor, iar cu carioca desenam faze descrise de comentatori. Lovituri libere, penaltiuri, tot felul de situatii din timpu meciurilor. Stiam toti fotbalistii din divizia A, clasamentul pe de rost, cate puncta aveau echipele la zi, golaveraj. Tot! Si, desigur, jucam la Pronosport! 1 X 2! Daca iti ieseau 13 rezultate de meciuri, din 13, dadeai lovitura!
Dupa un sezon/campionat mi-am luat un caiet cu coperte maron, din material textil impregnat cu o vopsea cerata(era urat, acel caiet; mirosea a U.R.S.S.), pe care scrisesem pe prima coperta, ingrosat, cu un pix,CARNET DE REPORTER. L-am ratacit si ma doare enorm absenta lui, marturie a unor timpuri minunate). Aveam 11 ani! Nu ma gandeam, atunci, ca exact asta voi face peste ani si ani! Tin minte ca ma trezeam, am facut asta ani de-a randul, copil fiind, la 5 dimineata(mama dormea inca) si ieseam afara, fie vara, fie iarna, fie frumos afara, fie ploaie, vant sau ninsoare, si stateam cate o ora la coada la chioscul de ziare, ca sa cumpar ziarul “Sportul”! Eram singurul copil de la coada aia! Faza era, ca se aduceau putine si de aceea se forma coada! Era singura noastra sursa de informare in ceea ce priveste sportul. Asa cum era relatat el in acele vremuri comuniste.
Si toate acestea explica faptul, ca la un moment dat, pentru doi ani de zile cand am fost prima oara la Romania libera(1991-1995) am lucrat(si) in departamentul Sport, sub indrumarea marilor jurnalisti de profil Ion Bocioaca(sper sa mai fie in viata; ar avea 85 de ani) si a regretatului Marius Georgescu.
…TO BE CONTINUED

988849_10201715372033624_82810825199273302_n

Revolta in Popesti-Leordeni/Groapa de gunoi din Glina aprinde focul intre locuitorii din doua localitati si autoritatile statului

30 Septembrie 2017

Revolta in Popesti-Leordeni

Groapa de gunoi din Glina aprinde focul intre locuitorii din doua localiati si autoritatile statului

Text si fotografii: Cristian Botez

Nerespectarea legislatiei privitoare la functionarea gropilor de gunoi, indolenta autoritatilor locale si frica acestora de a lupta pentru sanatatea oamenilor a caror viata o guverneaza pe plan local, incopetenta sau reaua vointa a Ministerului Mediului, Garzii de Mediu, legaturile suspecte intre ECOREC, firma care administreaza gorpa de gunoi si autoritati, interesele financiare uriase, de zeci de milioane de Euro, vag deslusite, au provocat un adevarat razboi intre locuitorii din Popesti-Leordeni si cei din Glina cu institutiile statului.

Joi, 28 Septembrie, in casa parohiala a bisericii catolice din Popesti-Leordeni a avut o confruntare deschisa intre o parte a locuitorilor revoltati de raul provocat comunitatii de tot ceea ce presupune existenta si functionarea gropii de gunoi si reprezentanti ai autoritatilor. Prefectul judetului Ilfov, Cristian Ghincea, seful cabinetului presedintelui Consiliului judetean Ilfov, Irinel Scriosteanu, Corina Blanaru, director ECOREC, firma care detine groapa de gunoi, Petre Iacob, primarul din Popesti-Leordeni, toti laolalta, au trebuit sa infrunte furia locuitorilor prezenti, peste o suta, la numar, barbati, femei, copii, tineri, varstnici.

“Ce faceti cu noi?” Murim pe capete!”. “Ne imblonavim!” “Veniti spre seara tarziu si miezul noptii, cand se descarca hoituri! Spuneti ca miroase urat. Nu! Pute, domnilor! Pute a mortaciuni!” “Intrebati preotul! Ingroapa doi-trei oameni pe zi!” “Voi simititi mirosul din masina, spuneti voi! Doua-trei minute! Noi il simtim zi de zi!”. Acestea sunt doar o parte din strigatele de disperare si spaima ale localnicilor.

“Este o Lege care spune ca o groapa de gunoi nu poate exista la mai putin de un kilometru de o asezare umana, de o casa. Noi avem case la 70-80 de metri!”. “Firma care tine groapa ruleaza 24 de milioane de Euro pe an! Primaria din Popesti-Leordeni incaseaza de la ei doar 5.000. Dar sanatatea noastra, a copiilor nostril nu are pret!” “Rusine!”.

Fata in fata cu localnicii, reprezentantii autoritatilor si ai ECOREC au dat din colt in colt. Au incercat sa se scuze, sa spuna ca lucrurile se vor schimba. Ca (primarul Petre Iacob a spus) a deschis o actiune in justitie pentru a opri reavizarea de functionarea a gropii de gunoi. Dar oamenii spun ca nu mai au rabdare. Vor referendum. Vor interzicerea functionarii acestei gropi de gunoi care le otraveste corpurile, viata.

“ Avem scoala si gradinita”, a spus un localnic, “la nici o suta de metri de gropa! Copiilor le e frica sa mearga la scoala. Ii ataca toti cainii de la groapa. Si sobolanii! Am cerut sa li se asigure transportul! Degeaba! Cine ia spaga? Al cu este interesul? Vrem sa stim! Se dau bani grei acolo. Cel putin o jumatate de milion de Euro pe an!”. “Ati fost acolo, pe langa groapa?”, mai spune cineva. “Sunt miriapozi. Colcaie. Viermi lungi cat palma! La cateva sute de metri se afla depozite ale rezervelor de stat. Alimente, semnite, cereale. Va dati seama daca toate aceste lighioane patrund acolo ce se intampla?!”

Gabriela Dorojan, director la Agentia Pentru Protectia Mediului Ilfov a spus ca a fost prevazuta plantarea a mii de arbori pentru a asigurarea unei zone impadurite menite sa asiugre protectia zonelor locuite. “Am plantat 22.000 de puieti”, a declarant reprezentantilor comunitatii. “Da, doamna”, i s-a replicat din sala. “Ati plantat niste paie care s-au uscat, apoi au fost ingropate in pamant! Sa veniti sa va arat unde sunt!” Alta voce: “Ca sa nu mai spunem ca ati pus salcami invazivi, iar Uniunea Europeana a dispus scoaterea lor de peste tot unde sunt in zonele comunitare!”.

Politistii, vreo douazeci la numar, vegheau din spatele salii, dar si afara, in curtea bisericii. Se vedea pe fetele lor crispate ca nu ar fi dorit ca scandalul sa ia amploare. Tensiunea era insa mare. Au fost tineri care au infruntat autoritatile si au spus, conturat, ferm, siguri pe ei si cu argumente ce vor, ei si comunitatea, pe care prin cuvant si atitudine, au incercat sa o reprezinte. “Luptam pentru snatatea naostra, a tuturor localnicilor! Luptam pentru viata noastra! Avem parinti, avem copii. Nu ne mai duceti cu presul. Vorbim de doua ore si va pasati problema de la unul la altul! Ne-am saturat! Pana aici!”, a spus, pe deplin revoltat, unul din tinerii locuitori ai orasului.

Intrunirea s-a incheiat brusc, fara concluzii clare. Doar primarul Petre Iacob a promis, in fata tuturor, ca la prima sedinta din primarie va propune solutia referendumului privind interzicerea functionarii gropii de gunoi, care a adus suefrinta, durere si indignare locuitorilor din zona.

25 de ani de la operatiunea BEREVOIESTI. Documentele Securitatii ingropate de SRI.Proaspat ziarist la Romania libera, participant la operetaiunea jurnalistica! Emisiunea din 15 Mai 2016, de la B1 TV

15 Mai 2016

Emisiunea de ieri in care am fost invitat la la B1 TV ca sa povestim/dezbatem, discutam, despre cazul Berevoiesti ( documentele Securitatii ingropate de SRI in mai 1991 (eram la ziarul Romania Libera), intr-o comuna argeseana. Am fost in studio alaturi de Mihai Jurca, moderator, Christian Levant, corealizator (fost coleg la EVZ), generalul (r) procuror Dan Voinea (ne cunoastem de o viata), Nicusor Stan, mare fotoreporter, bun si vechi prieten prieten. smile emoticon

http://inregistrari.b1.ro/view-ring_tv-78.html

Requiem pentru o revoluție neterminată

21 Decembrie 2015

Public acest articol în fiecare an, în ziua de 21 Decembrie. Il republic pentru cei care până acum nu m-au citit. In amintirea tuturor fraţilor şi surorilor mele care au murit,  în acele teribile zile ale lui Decembrie 1989, în Bucureşti.

“Requiem pentru o Revoluţie neterminată”

Text: Cristian Botez , Fotografii, din Decembrie 1989: Cristian Botez

In fiecare an, în Decembrie, se vorbeşte intens despre Revoluţie. O fac politicienii, mai ales, o fac demagogii, impostorii şi o fac cei care, pe acest subiect, ar trebui să tacă în veci. Şi mulţi din cei care vorbesc nu au avut nicio o secundă vreo legătură directă cu Revoluţia.

„Am ieşit din metrou pe la Teatrul Naţional. Trecuse o oră de la spargerea mitingului lui Ceauşescu. Lîngă rond erau câteva grupuri de tineri înlănţuiţi care strigau „Timişoara! Timişoara!” şi „Asasinii! Asasinii!”. Fără să mă gândesc, m-am alăturat lor. Şi am strigat. Am strigat cum nu mai strigasem niciodată! „Timişoara! Timişoara!”

Se vorbeşte intens şi mai ales frivol faţă de de tăcerea dureroasă a celor care şi-au pierdut un părinte, fratele, sora sau copiii în acele zile. Frivol, faţă de cei care au fost împuşcaţi, atunci. Frivol faţă de cei CARE AU FOST ACOLO şi care şi-au văzut făcute praf, terfelite şi batjocorite toate idealurile şi visurile trăite în Decembrie 1989.revolutie-6„Am făcut dreapta, pe Academiei, până la Hotel Union. Acolo, baraj de miliţieni şi un grup de civili. „Securiştii! Fugiţi! Inapoi! La Inter cu toţii!” Am fugit şi am început să ne adunăm la Inter. Eram deja vreo 2.000. „Libertate te iubim/Ori învingem ori muri!, „Jos Ceauşescu!”

Se vorbeşte şi acum, după 20 de ani, când mai aşteptăm –jenantă aşteptare!- să vedem, să aflăm dacă profeţia lansată atunci de un bătrân kaghebist, acum mort, se va împlini. „Poporul ăsta va ieşi din prostie peste 20 ani!”. Mai bine nu am afla răspunsul!

 „Au apărut steaguri. S-a smuls stema. Steaguri cu gaură în mijloc! Un bătrân cu părul şi barba albe se plimbă printre noi. La reverul paltonului ponosit are o cocardă tricoloră. În ochi lui albaştri sunt lacrimi mari. Plânge de fericire. „Suntem liberi, tataie! Suntem liberi!” Dinspre Colţea apare un grup de tineri. Unul din ei ţine deasupra capului un pulover verde cu două găruri în el şi o pată mare. E sânge! S-a tras!”„Am făcut dreapta, pe Academiei, până la Hotel Union. Acolo, baraj de miliţieni şi un grup de civili. „Securiştii! Fugiţi! Inapoi! La Inter cu toţii!” Am fugit şi am început să ne adunăm la Inter. Eram deja vreo 2.000. „Libertate te iubim/Ori învingem ori muri!, „Jos Ceauşescu!”

Se vorbeşte şi acum, după 20 de ani, când mai aşteptăm –jenantă aşteptare!- să vedem, să aflăm dacă profeţia lansată atunci de un bătrân kaghebist, acum mort, se va împlini. „Poporul ăsta va ieşi din prostie peste 20 ani!”. Mai bine nu am afla răspunsul!

 „Au apărut steaguri. S-a smuls stema. Steaguri cu gaură în mijloc! Un bătrân cu părul şi barba albe se plimbă printre noi. La reverul paltonului ponosit are o cocardă tricoloră. În ochi lui albaştri sunt lacrimi mari. Plânge de fericire. „Suntem liberi, tataie! Suntem liberi!” Dinspre Colţea apare un grup de tineri. Unul din ei ţine deasupra capului un pulover verde cu două găruri în el şi o pată mare. E sânge! S-a tras!”revolutie-2_4

„S-a ales praful de idealurile Revoluţiei!” sau „A învins democraţia!”? Depinde de ce parte a mitralierei ai fost. De cea a glonţului care vine spre tine, sau de cea a trăgaciului sau a ordinului de tragere dat.

„Au apărut TAB-urile. Uruind asurzitor se năpustesc prin mijlocul mulţimii. Huiduieli! „Jos Ceauşescu! Asasinii!” Se lasă umbrele. Primele rafale!Se vede unghiul. Trag in sus. Deocamdată. Blindatele gonesc necontenit printre noi. Aruncăm cu bolovani.”

Dacă înlăturăm tot pavoazul de reclame şi vitrine ale cazinourilor şi băncilor de la Intercontinental, sau din centrul Timişoarei, ori din cel al Clujului, s-ar pute ridica, mute şi acuzatoare, umbrele celor seceraţi de rafalele armelor.

„Se aude un urlet prelung. Şi zgomot de oase sparte! Un TAB a intrat în plin, în oameni. Cei 13 tineri morţi la Dalles. Un bărbat alergă ducând pe braţe o fată. Are cizme albe. Capul îi atârnă moale pe spate, iar ochii sunt daţi peste cap. „La Colţea, la spital! La Colţea!” Sângele curge şiroaie din palton.”

„Revoluţia a învins!” Pe cine? Poate pe Călin Nemeş, eroul de la Cluj, care s-a sinucis acum câţiva ani? Pe Radu Chesaru, tânărul bucureştean care a luptat la Televiziune şi care a înfiinţat mai apoi organizaţia anticomunistă „Vulturul Brâncovenesc”? Şi care, peste ani, s-a sinucis şi el?revolutie-2_6„Baricada. Când au fost aduse mesele de la Dunărea? La Batiştei, în spatele scutierilor, militarii desfăşuraseră deja dispozitiv de tragere. Tot mai multe ţevi de pistoale automate. Au apărut şi blindatele cu tunuri de apă. Cad în genunchi, sub jetul puternic. Acid! Nu. E doar apă. E întuneric, acum. Şi a început iadul. Trasoarele arată că se trage în plin!”

Dacă într-o noapte nu ar mai goni în neştire motocicletele prin Piaţa Universităţii, s-ar mai auzi şi acum ecoul gloanţelor trase asupra demonstranţilor.

 „Nopţile şi zilele se scurg într-un iureş ciudat. Cine trage în oraş? Intre timp, Ceuaşescu a fugit. Mai apoi, a fost prins. De unde tot răul ăsta? Şi, de fapt, cine mai e şi Iliescu ăsta? Aruncaţi carnetele de partid! Puneţi-vă brasarde! Daţi jos brasardele! E o nebunie. Cine trage în oraş? Cine sunt teroriştii? Veniţi să apăraţi televiziunea! De cine?”revolutie-2_10„Revoluţia a învins!” Pe cine? Poate pe Cristian Paţurcă, trubadurul anticomunist, acum grav bolnav, a cărui logodnică, Ruxandra-Mihaela Marcu, a murit strivită de un TAB, în faţa sălii Dalles, în noaptea de 21 Decembrie?

 „Ceauşescu a fost executat. In oraş se trage. Sunt pe Academiei. O rafală loveşte în turla bisericii de la Arhitecură. Cine trage în biserică? Morgile sunt pline. Pe bulevarde trec camioane cu remorci încărcate cu zeci de cruci şi sicirie. De unde a apărut şi Iliescu ăsta? Langa Bellu , pe un teren viran, se sapa morminte. A inceput sa ninga.”revolutie-2_5

Decembrie 2009. Un nou prilej pentru securişti şi comunişti(convertiţi în politicieni şi oameni de afaceri), ca şi pentru puii lor şi noii aparatciki să-şi facă mii de cruci, să aprindă tone de lumânări şi să calce în picioare, la propriu şi la figurat, locurile în care au fost ucişi revoluţionarii. Cei autentici. „Revoluţia a învins!” A învins? De ce am ieşit, atunci, în stradă? Mircea Dinescu spunea, cu mulţi ani în urmă, că „de proşti!” „De ce, pentru ce au murit atâţia oameni, atâţia copii?” cel mai sugestiv răspuns îl oferă, poate, nişte fluturaşi, care, în această perioadă, au împânzit stâlpii şi zidurile din Bucureşti, pe care scrie, alb pe negru, „1989-2009 DEGEABA!”

„Cine a tras? Cât de departe sunt acele zile? Numai cu ochii închişi, cu dinţii strânşi şi pumnii încleştaţi mai pot să-mi amintesc!”

Tragedia la la Club Colective, 31 Octombrie 2015. Câteva imagini după catastrofă

1 Noiembrie 2015

Tragedia de la clubul Colectiv (unul din sutele de locuri de divertisment din București, din care primăriile și alte mafii au supt, ani de zile, bani grei).
Fotografii: Cristian Botez1013628_10153136109700667_5703181713085372313_n10363325_10153136108935667_1512751550419886528_n11046243_10153136109130667_8237179239595815744_n12191408_10153136109335667_6606876325416941797_n12190047_10153136110860667_7989549196758469004_n12191951_10153136111110667_1391461400771422449_n12189698_10153136111435667_8217489611432103355_n12065879_10153136110235667_4846662885670230788_n10599606_10153136112280667_3746166790012519141_n

%d blogeri au apreciat asta: